- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
| WOMAN, ALL TOO WOMAN |, cel mai important eveniment artă contemporană al anului
| WOMAN, ALL TOO WOMAN |, evenimentul de artă contemporană al anului în Timișoara, aduce cele mai importante artiste ale momentului la Muzeul Corneliu Mikloși – RATT în perioada 15 august – 20 octombrie 2018, printre care și una dintre cele mai cunoscute lucrări de artă contemporană ale Marinei Abramović – „Balkan Baroque”.
| WOMAN, ALL TOO WOMAN |, expoziția realizată în cadrul proiectului BaroquellUrban, ediția a III-a, organizat de METASpațiu, împreună cu STPT, aduce în prim plan, pe parcursul celor două luni de desfășurare (15 August – 20 Octombrie), peste 30 de artiste din România, Serbia, Ungaria, Austria și Franța, peste 120 de lucrări de artă (pictură, sculptură, fotografie, instalație, obiect), precum și o serie de evenimente speciale: conferințe, dezbateri, performance, artist talk, teatru, ateliere, tururi speciale ș.a.
Anul acesta, echipa proiectului și-a dorit să pună în lumină creația feminină, acoperind un spectru larg de expresie artistică, cu focus pe artistele din estul Europei, dar și prin prezența unor creatoare din zona centrală europeană, care activează în zona Balcanilor.
Expoziția | WOMAN, ALL TOO WOMAN | propune o serie de artiste importante ale scenei contemporane și moderne românești, personalități fascinante și diverse, femei pe care le unește o forță deosebită, o putere de înțelegere, sintetizare și exprimare inedită, o dorință de cunoaștere și o capacitate creativă de excepție: Marina Abramović, Aura Bălănescu, Josѐpha Blanchet, Elena Bobi Dumitrescu, Alina Cioară, Andra Ciocoiu, Dana Constantin, Suzana Fântânariu, Andreea Hereșanu, Emilia Jagica, Aurora Kiraly, Adriana Lucaciu, Andreea Medar, Liliana Mercioiu Popa, Jelena Micic, Doina Mihăilescu, Silvia Moldovan, Ada Muntean, Ana Maria Negara, Simona Nuţiu Gradoux, Carmen Nicolau, Marilena Preda Sânc, Florica Prevenda, Kristina Rațiu Demuth, Axenia Roşca, Eva Maria Schartmüller, Diana Serghiuţă, Alina Ondine Slimovschi, Oana Stoian, Nada Stojici, Minodora Tulcan, Agnes Varnai, Simona Vilău, Victoria Zidaru.
Care sunt poveștile din spatele cortinelor artei contemporane feminine românești și cum asumă artistele vizuale din România acest sistem simbolic spectacular? Cum se plasează personajul ARTISTEI în imaginarul eticii sociale contemporane ? Cum se raportează femeia- artist la propriul corp sau la corpul altor femei? Care este raportul cu spațiul interior și exterior, care este relația acesteia cu atelierul și cum evoluează această realitate spațială de-a lungul timpului?
În premieră, una dintre cele mai cunoscute artiste internaționale, Marina Abramović, va fi prezentă în expoziție prin instalația „Balkan Baroque”, premiată cu Leul de Aur la Bienala de la Veneția 1997, operă ce pune în discuție stereotipurile specifice Balcanilor, brutalitatea războiului, tragedia, naționalismul, nebunia și ostilitatea. Tot prin amabilitatea artistei și a colecției LIMA, organizatorii vor difuza, în cadrul unei conferințe, screening-ul lucrării „Balkan Epic Erotic” realizat în aceeași perioadă cu instalația amintită mai sus și care construiește, antagonic, cealaltă față a Balcanilor, una a naivității pure, a comunității rurale, a naturii și a dragostei.
Expoziția va crea un traseu eterogen în relația artistă – public – spațiu interior – spațiu exterior – atelier și chestionează modul în care arta produsă de femei poate intra într-un dialog cu spațiul public, iar tramvaiele muzeului RATT devin, astfel, conductori ce fac tranziția dintre cultură și societate.