- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Volumele „Pentru ce mergem la operă?” şi „Nouă poveşti muzicale”, de Tiberiu Soare, vor fi relansate
Fundaţia Calea Victoriei te invită vineri, 8 februarie, ora 19.00, la Palatul Cercului Militar Naţional, în Sala de Spectacole, la lansarea a două cărţi originale, aflate la a doua ediţie: „Pentru ce mergem la operă?” şi „Nouă poveşti muzicale”, semnate de talentatul dirijor Tiberiu Soare.
La eveniment vor participa Sandra Ecobescu, președintele Fundației Calea Victoriei, și dirijorul Tiberiu Soare, căruia publicul va putea să îi adreseze întrebări și să primească autografe.
În final ne vom bucura de un recital oferit de talentata soprană Cristina Fieraru, studentă a Universității Naționale de Muzică București, care va interpreta câteva arii celebre compuse de Mozart, Donizetti și Puccini.
Cele două volume sunt unice în peisajul nostru cultural prin tonul colocvial, informațiile inedite din lumea muzicii și forma grafică specială, cu ilustrații semnate Maria Surducan.
Ideile originale ale autorului și felul în care povestește ne introduc în universul unor muzicieni de geniu și ne permit să înțelegem mai bine epoca în care au creat.
Cărțile se adresează unui public larg, de la adolescenți curioși să înțeleagă fenomenul muzicii clasice, al operei sau al baletului, până la melomani pasionați, care vor să savureze mai bine compozitorii preferați, prin explorarea perspectivei oferite de un dirijor experimentat și erudit.
Există oameni care pot fi ascultați des în spațiul public, însă Tiberiu Soare este o personalitate pe care o vedem mai degrabă dirijând și mai puțin vorbind. Relansarea celor două volume este o ocazie de neratat pentru cei care vor să-l asculte povestind despre muzică, marea lui iubire – Opera și compozitorii preferați.
Intrarea este liberă. Înscrierile se fac la contact@victoriei.ro, pentru că locurile sunt limitate.