- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Fostul Palat Regal, deschis vizitatorilor. Turul cuprinde şi Sala Tronurilor
Sala Tronului, Sufrageria Regală și Scara Voievozilor din fostul Palat Regal pot fi vizitate și în 19 și 26 septembrie, între orele 11,00 -19,00.
"Cu ocazia zilelor europene ale patrimoniului, eveniment marcat în luna septembrie în 50 de țări din Europa, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) deschide spre vizitare aripa centrală a fostului Palat Regal, Sala Tronului, Sufrageria Regală sau Scara Voievozilor având o puternică încărcătură istorică, simbolică și emoțională, reprezentând 'centrul de comandă' al monarhiei în timpul domniilor regilor Carol al II-lea și Mihai I", precizează MNAR.
În perioada interbelică, dar și după cel de-al Doilea Război Mondial, aceste spații erau folosite pentru recepții oficiale la care erau invitați înalți demnitari din țară și din străinătate.
Picturile și basoreliefurile concepute special pentru decorarea lor contribuie vizual la conturarea unei identități naționale transmisă vizitatorilor peste generații.
Celor două picturi monumentale care împodobesc tavanul Scării Voievozilor și al Sălii Tronului, opera lui Arthur Verona și respectiv a Ceciliei Cuțescu-Storck, li se adaugă lucrări de Nicolae Tonitza, Iosif Iser, Rudolf-Schweitzer-Cumpăna, Ștefan Popescu, Ion Theodorescu-Sion, pentru a-i numi doar pe cei mai cunoscuți dintre artiștii români care au contribuit la decorarea palatului regal.