- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Violoncelistul Răzvan Suma şi pianista Rebeca Omordia, în turneu britanic
În această seară de la ora 20:00, în exclusivitate la Radio Clasic, vă prezentăm integral concertul susținut de violoncelistul Răzvan Suma şi pianista Rebeca Omordia, în seria "Concertelor Enescu" de la sediul ICR Londra.
Institutul Cultural Român din Londra, în parteneriat cu John Ireland Trust şi Fourchiefs Productions, organizează, în perioada 8-20 martie, un amplu turneu britanic, susținut de Răzvan Suma, cel mai cunoscut violoncelist român al momentului, şi de carismatica pianistă româno-nigeriană Rebeca Omordia.
Reunite sub numele de „Vă place muzica britanică?”, cele şapte concerte ale turneului se vor desfăşura la Londra, în săli de prestigiu precum St Martin-in-the-Fields, St James’s Piccadilly, Blackheath Halls, dar şi la Oxford, Birmingham şi Cheltenham. Răzvan Suma şi Rebeca Omordia sunt și invitații lunii martie în cadrul popularei Serii a “Concertelor Enescu” de la sediul ICR Londra.
Cei doi muzicieni vor interpreta un repertoriu aproape exclusiv englezesc, cuprinzând cunoscute piese de Elgar, Ian Venables, John Ireland şi Frank Bridge, completate cu lucrare inedită, scrisă special pentru acest turneu de compozitorul şi criticul muzical Robert Matthew-Walker. Muzica românească e reprezentată de Sonata enesciană pentru violoncel şi pian în fa minor (opus postum).
Recitatul susţinut în cadrul Seriei „Concertelor Enescu” pe data de 9 martie a fost înregistrat şi va fi transmis de Radio Clasic România (https://www.clasicradio.ro/) astăzi, 13 martie, de la ora 20:00 (ora României), fiind accesibil și melomanilor din întreaga lume.
[ps_audioplayer name=”icr-1″]