- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Violoncelistul Andrei Ioniţă – inclus în programul ‘New Generation Artists’
BBC 3 – postul de muzică clasică al Radiodifuziunii publice britanice, a anunţat ieri, 30 august 2016, o nouă serie de nume ce au fost incluse în deja prestigiosul program "New Generation Artists". Iniţiat în 1999, "New Generation Artists" are ca scop susţinerea tinerilor muzicieni deja lansaţi într-o carieră de anvergură internaţională pentru ca aceştia să treacă într-o nouă etapă a evoluţiei lor, oferindu-le şansa de a cânta în public şi de a le fi difuzate înregistrările.
În perioada 2016-2018, 6 sunt muzicienii şi formaţiile despre care vom discuta şi în acest context, iar unul dintre ei este român – violoncelistul Andrei Ioniţă. Tânărul muzician care a câştigat în 2015 prestigiosul Concurs Internaţional "Ceaikovski" de la Moscova a fost ales alături de alţi interpreţi din Statele Unite, Norvegia, Egipt, Olanda şi Marea Britanie. Trio-ul cu pian Amatis, Cvartetul Calidore, violistul Elvind Holtsmark Ringstad, soprana Fatma Said şi bas-baritonul Ashley Riches completează această listă.