- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
VIDEO | Prințul Harry vorbește de o „mare tristețe”, în prima sa reacție publică după criza retragerii din Casa Regală
Prinţul Harry a declarat că a luat decizia de a se retrage din casa regală britanică cu „o mare tristeţe”, dar spune că, de fapt, nu a avut de ales. Mesajul public apare într-o înregistrare video publicată duminică pe contul oficial de Instagram al ducilor de Sussex, relatează agențiile internaționale de presă.
„Decizia pe care am luat-o pentru mine şi soţia mea nu a fost luată uşor”, ci după „luni de discuţii, care au urmat unor ani de provocări”, explică ducele de Sussex într-un discurs susţinut în faţa invitaţilor la un dineu caritabil de la Londra. El și-a cerut scuze că nu a procedat întotdeauna bine.
Palatul Buckingham şi Regina Elisabeta a II-a au anunţat sâmbătă că Harry şi Meghan nu vor mai folosi titlurile de „alteţe regale” şi nu vor mai beneficia de fonduri publice, potrivit acordului la care au ajuns pentru a pune capăt crizei declanşate de cuplu după ce a anunţat că vrea să-şi reducă îndatoririle şi să petreacă mai mult timp în America de Nord.
Prințul Harry: Rezultatul final nu a fost cel dorit
În discursul său de la dineul caritabil organizat de organizaţia Sentebale, Harry a spus că rezultatul final nu a fost cel pe care şi l-a dorit.
„Speranţa noastră a fost de a continua să o slujim pe Regină, Commonwealth-ul şi asociaţiile mele militare, fără finanţare publică. Din păcate, acest lucru nu a fost posibil”, a spus prinţul Harry, care era al şaselea în ordinea succesiunii la tron. „Am acceptat acest lucru ştiind că nu schimbă cine sunt sau cât sunt de dedicat. Dar sper că asta vă ajută să înţelegeţi la ce s-a ajuns, că mă voi retrage din tot ceea ce am cunoscut vreodată, pentru a face un pas înainte spre ceea ce sper că va fi o viaţă mai liniştită”, a adăugat el.
În discursul său – pe care l-a citit, fiind destul de emoționat – prințul Harry o menționează de mai multe ori pe soția sa, Meghan, subliniind că este persoana de care s-a îndrăgostit și alături de care speră să-și trăiască viața. Totodată, Harry a vorbit și despre pierderea mamei sale, în urmă cu 23 de ani, și a subliniat respectul pe care i-l poartă bunicii sale, Regina Elisabeta a II-a.
Potrivit acordului, Harry va rămâne prinţ şi el şi soţia sa îşi vor păstra titlurile de duce şi ducesă de Sussex, într-un moment în care încep o nouă viaţă împărţită între America de Nord şi Marea Britanie, dar nu vor participa la evenimente ceremoniale sau vizite regale.
„Am vrut să auziţi adevărul de la mine, atât cât îl pot împărtăşi, nu ca prinţ, sau duce, ci pur şi simplu ca Harry, aceeaşi persoană pe care mulţi dintre voi aţi urmărit-o crescând în ultimii 35 de ani, dar cu o perspectivă mai clară”, a mai spus prinţul.
„Regatul Unit este casa mea şi locul pe care îl iubesc. Asta nu se va schimba niciodată. (…) Simt o mare tristeţe pentru că s-a ajuns la asta”, a afirmat ducele de Sussex.