- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Florin Piersic, omagiat de sute de oameni la aniversare: Îmi pare rău de un singur lucru: că nu am 38 de ani, ci 83 de ani
Actorul Florin Piersic a fost omagiat, sâmbătă seara, de sute de clujeni cu ocazia zilei sale de naştere, acesta spunând că îi pare rău de un singur lucru, că nu are 38 de ani, ci 83 de ani.
”Mă simt extraordinar şi îmi pare rău de un singur lucru, că nu am 38 de ani ci 83 de ani. Sunt emoţionat. (…) Excelenţa voastră Ioan Aurel Pop, dacă eu aş conduce ţara asta şi aş avea un cuvânt de spus, mâine eraţi preşedinte. Mie îmi place de dumneavoastră din ziua când am fost la Veneţia şi eraţi la Centrul Cultural. (…) Ioan Aurel Pop este preşedintele Academiei Române şi se duce la Bucureşti şi nu-i vine în cap să spună la Ateneul Român să vină şi Piersic să spună poezia <Limba Română>, că despre asta era vorba. Au venit unii în blugi, dar eu nu am fost acolo. (…) M-a chemat odată PF Daniel şi a zis că <de astăzi Piersic este consilier patriahal>. Aşa că să vă puneţi bine cu mine, iar doamnele dacă doresc să se spovedească, la mine să veniţi”, a spus Piersic.
În cadrul spectacolului, actorul a recitat poezii, a cântat, inclusiv la pian, şi a povestit întâmplări din viaţa sa.
De asemenea, în cadrul spectacolului a fost proiectat un film cu secvenţe din filmele şi piesele în care a jucat, dar şi cu urări din partea unor personalităţi.
La spectacol au asistat peste 800 de persoane printre care primarul Emil Boc, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, Gheorghe Funar, actriţa Medeea Marinescu, cu care a jucat până acum în piesa ”Străini în noapte” de peste 1.200 de ori.
Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, i-a dedicat actorului patru versuri pe care le-a scris special pentru el: ”Ne luminează viaţa cu har de actorie, pogoară de pe scenă fărâme de destin, presară printre vorbe fiori de apă vie, ne-ncântă şi descântă numindu-se Florin”.
La final, toată sala i-a cântat ”La Mulţi Ani”, iar pe faţada Cinematografului ”Florin Piersic” a fost proiectat cu lasere mesajul ”La Mulţi Ani, Florin Piersic”.