Fără beton sau oțel, dar cu o ingeniozitate remarcabilă, orașul lagunar sfidează timpul și gravitația
Într-o epocă în care cele mai multe clădiri sunt proiectate să dureze 50 de ani, Veneția continuă să reziste de peste un mileniu și jumătate, sprijinită nu pe fundații de beton, ci pe o uriașă „pădure inversată” de milioane de stâlpi de lemn, îngropați în solul mlăștinos al lagunei.
Orașul, care a împlinit 1.604 ani pe 25 martie, este un miracol de inginerie antică, în care lemnul, apa și solul lucrează împreună pentru a menține în picioare palatele de piatră, bisericile și turnurile înclinate, într-un echilibru fragil, dar uimitor de rezistent.
Cum funcționează sistemul: inginerie naturală, fără ciment sau motoare
Sub fiecare clădire venețiană se află piloni de lemn (stejari, larice, ulmi, pini, molizi), bătuți vertical în pământ. Deși nu ajung la stâncă, aceștia susțin greutatea clădirilor prin frecare, mulțumită presiunii hidrostatice exercitate de solul saturat cu apă.
„E o formă genială de a folosi natura în avantajul tău”, explică profesorul Thomas Leslie de la Universitatea Illinois. „Nu e despre a te sprijini pe stâncă, ci despre a transforma solul în sprijin.”
Muncitorii care băteau piloții cântau în ritm: o meserie cu cântec și tradiție
Cei care băteau piloții – numiți battipali – lucrau manual și își păstrau ritmul cu ajutorul unui cântec tradițional, ale cărui versuri lăudau gloria Veneției și invocau moartea dușmanului (în acea vreme, turcii). Astăzi, expresia „na testa da bater pai” este o glumă locală care descrie pe cineva „greu de cap”.
Zeci de mii de stâlpi sub poduri și biserici
Deși nimeni nu știe exact câți stâlpi sunt sub oraș, se estimează că:
• Podul Rialto este susținut de 14.000 de stâlpi de lemn,
• Bazilica San Marco se sprijină pe 10.000 de stejari.
Pe acești stâlpi se așezau grinzile (madieri sau zatteroni), iar deasupra era construită clădirea din piatră.
Veneția, pionieră în silvicultură
Pentru a susține nevoia de lemn, Republica Veneția a reglementat tăierile de arbori încă din 1111, în regiuni precum Valea Fiemme. „Veneția a inventat silvicultura”, explică Nicola Macchioni, expert în bioeconomie.
Secretul durabilității: echilibrul dintre lemn, apă și noroi
În 2014, o echipă de la universitățile din Padova și Veneția a analizat fundațiile clădirilor istorice, inclusiv clopotnița Frari, construită pe piloți de arin în 1440. Aceasta se scufundă cu 1 mm pe an, dar structura se menține stabilă.
Contrar mitului popular, lemnul putrezește chiar și în mediu anaerob, dar foarte lent, deoarece bacteriile sunt mai lente decât ciupercile sau insectele. Apa pătrunde în celulele degradate, păstrând forma și integritatea structurii.
„Sistemul funcționează atât timp cât sunt prezente toate cele trei elemente: lemn, sol și apă”, avertizează Macchioni. Fără unul dintre ele, totul se poate prăbuși.
Lecții pentru viitor: lemnul revine în arhitectură
Deși în secolul XX lemnul a fost înlocuit complet de ciment în construcții, interesul pentru materiale sustenabile a readus lemnul în atenție – inclusiv în proiecte de zgârie-nori din lemn. Lemnul este biodegradabil, elastic și un bun absorbant de carbon.
„Nu putem construi orașe întregi pe lemn astăzi – suntem prea mulți”, spune Macchioni. „Dar fără materiale moderne, constructorii din trecut au fost forțați să fie geniali. Veneția este dovada vie a unei inginerii intuitive care a învins timpul.”
Veneția este un oraș care plutește de 1.600 de ani pe o pădure ascunsă sub apă, o capodoperă de echilibru natural și inteligență inginerească. Într-o lume în care durabilitatea este rară, orașul lagunar ne arată că tradiția, adaptarea la mediu și simplitatea pot construi ceea ce nici cele mai moderne tehnologii nu garantează: eternitate.
Descoperă mai multe la Radio Clasic FM
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
