- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Valeriu Gheorghiță: România ar putea ajunge la 20.000 de cazuri de Covid pe zi în octombrie
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a declarat, vineri seară, la B1 TV, că în jurul datei de 15 octombrie numărul de cazuri de Covid-19 înregistrate de România ar putea ajunge chiar și la 20.000 pe zi. „Nu putem să neglijăm implementarea unor măsuri pentru că sunt nepopulare”, a spus acesta.
„Suntem pe o creştere exponenţială, peste 700 pacienţi la ATI, 60 de decese raportate zilnic. Nu putem să neglijăm implementarea unor măsuri pentru că sunt nepopulare sau pentru că par discriminatorii. Nu sunt măsuri discriminatorii, sunt măsuri care dau posibilitatea celor care vor să se vaccineze să-şi continue viaţa socială, într-un anumit interval în care situaţia epidemiologică nu este bună. Se aplica în localităţile unde rata de infectare este de peste 3 la mie.
Anunțam o predicție pentru 15 septembrie de aproximativ 2.500 de cazuri zilnic, media pe ultimele 7 zile. Am avut 2.700 aproape. Deci mai mult decât predicția noastră, la medie pe ultimele 7 zile, că au fost vârfuri cu aproape 4.500 de cazuri.
S-a reevaluat această predicție pentru următoarele 4 săptămâni, până la 15 ocombrie și situația e cât se poate de serioasă.
Ne așteptăm ca la 1 octombrie să ajungem la un număr mediu de cazuri la 7 zile de aproape 7.000, dar cu vârfuri și de 10.000 pe zi, iar la 15 octombrie am putea să depășim 17.000 pe zi, media la 7 zile, ceea ce înseamnă o situație evident mult mai gravă – vârfuri de 20.000 de cazuri. Cam acestea sunt predicțiile”, a declarat Valeriu Gheorghiță, pentru B1 TV.