- Marcel Ciolacu, desemnat premier de Klaus Iohannis
- Cine este Crin Antonescu?
- Acord între PSD, PNL, UDMR și Grupul Minorităților Naționale. Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale
- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
USR solicită explicații președintelui Iohannis pentru absența de la dineul șefilor de stat NATO
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Uniunea Salvați România (USR) cere președintelui Klaus Iohannis să explice public de ce a absentat de la dineul șefilor de stat ale țărilor membre NATO, organizat la Casa Albă pe 11 iulie, și de ce a lăsat România nereprezentată la un eveniment atât de important. USR susține că președintele a preferat să plece în vacanță la Neptun, utilizând un avion de lux închiriat pe banii contribuabililor români, în loc să participe la dineul oficial oferit de președintele american Joe Biden la finalul Summit-ului aniversar NATO.
„Așteptăm ca președintele Iohannis să ne explice de ce a lipsit de la dineul oficial oferit de președintele Biden la Casa Albă și de la ultimele sesiuni NATO, inclusiv de la ședința finală. Este obligatoriu să ne spună de ce a lăsat nereprezentată România în SUA. Este timpul ca românii să voteze politicieni harnici, nu politicieni leneși și îndrăgostiți de lux, nu politicieni care consideră că a lucra pentru popor este o corvoadă”, a declarat Elena Lasconi, președinta USR.
USR consideră că absența președintelui României de la dineul NATO reprezintă un nou act de dispreț față de români, comis de Klaus Iohannis pe final de mandat. Potrivit deputatului USR Claudiu Năsui, Iohannis a utilizat un avion privat de lux, închiriat din banii cetățenilor, pentru a se deplasa direct de la Washington la Neptun.
„Domnul Iohannis a stat din vacanță în vacanță. De la Washington s-a dus direct la Neptun să se mai odihnească puțin. Întrebarea e de la ce să se odihnească? Că abia ne-a umplut de rușine după ce a lăsat România nereprezentată la dineul șefilor de stat NATO de la Casa Albă. Toate astea pentru că s-a supărat că nu a reușit să-l prezinte pe domnul Ciucă ca viitorul președinte. Evident, s-a plimbat cu un avion de lux pe care nu-l plătește din banii lui. Îl închiriază din banii celor care plătesc taxe în România și cărora li s-au dublat și chiar triplat taxele în ultimii ani”, a afirmat Claudiu Năsui.
USR a subliniat că deplasările președintelui Iohannis în 2023 au costat, potrivit estimărilor, peste 8 milioane de euro, dar Administrația Prezidențială a refuzat să ofere informațiile de interes public solicitate atât de USR, cât și de presă. În acest context, USR a depus un proiect de lege, sub semnătura vicepreședintelui Ionuț Moșteanu, pentru a interzice clasificarea ca secrete de serviciu a informațiilor destinate să asigure informarea cetățenilor asupra cheltuirii banilor publici. Proiectul de lege a fost respins de PSD și PNL în Senat și blocat în Camera Deputaților din octombrie 2023.