- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
UE recunoaște diplomele anterioare aderării pentru asistenţilor medicali din Româia
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Statele din Uniunea Europeană vor recunoaşte automat diplomele româneşti de asistent medical generalist obţinute înainte de aderarea României la UE, în cazul celor care au urmat programul de revalorizare organizat în scopul alinierii la criteriile minime de formare prevăzute de Comisia Europeană. Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei a anunţat că acest lucru este posibil în urma publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a Directivei (UE) 2024/505 a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 februarie 2024.
Conform acestei directive, celelalte state membre ale UE vor recunoaşte diplomele româneşti obţinute înainte de 1 ianuarie 2007 de asistenţii medicali generalişti care au urmat ulterior programul de revalorizare. Demersurile pentru modificarea legislaţiei europene au început în 2012, când autorităţile române au solicitat includerea în cuprinsul Directivei 2005/36/CE şi a diplomelor de asistent medical generalist emise de instituţii de învăţământ din România anterior datei aderării la Uniunea Europeană.
Programul de revalorizare a fost elaborat în colaborare cu experţii Comisiei Europene şi ai statelor membre, iar recunoaşterea automată a diplomelor a fost decisă în baza raportului din 2020 al Comisiei Europene privind rezultatele acestuia. De la intrarea în vigoare a Directivei (UE) 2024/505, statele membre au un an la dispoziţie pentru a adopta normele naţionale de transpunere, pentru a implementa efectiv dispoziţiile acesteia. Astfel, asistenţii medicali generalişti români care au parcurs acest program de revalorizare vor beneficia de recunoaşterea automată a diplomelor lor în orice stat membru al Uniunii Europene.
Partajează asta:
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a imprima(Se deschide într-o fereastră nouă)