- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Ungaria şi Polonia au blocat prin veto bugetul multianual al UE
Ungaria şi Polonia au blocat luni prin veto o decizie esenţială privind adoptarea bugetului multianual al UE, nefiind de acord cu condiţionarea accesării fondurilor europene de respectarea statului de drept, au declarat diplomaţi europeni pentru agenţia DPA.
Purtătorul de cuvânt al Consiliului UE, Sebastian Fischer, a anunţat pe Twitter că, la reuniunea la nivel de ambasadori desfăşurată luni, statele membre au confirmat prin majoritate calificată regimul de condiţionalitate care leagă fondurile europene de statul de drept, dar în privinţa deciziei privind resursele proprii nu s-a obţinut unanimitatea necesară din cauza opoziţiei a două state membre.
Anterior, premierul ungar Viktor Orban i-a informat pe cancelarul german Angela Merkel, pe preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi pe preşedintele Consiliului European, Charles Michel, că Ungaria va bloca prin veto bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027 şi planul european de redresare post-pandemie, din cauza condiţionalităţii privind accesarea fondurilor europene de statul de drept, a anunţat luni şeful biroului de presă al guvernului ungar, Bertalan Havasi, citat de agenţia MTI.
Într-o scrisoare adresată acestora, Viktor Orban precizează că veto-ul ungar priveşte toate elementele cadrului financiar multianual şi ale planului de redresare Next Generation. Veto-ul include decretul privind cadrul financiar multianual şi o decizie asupra resurselor proprii, a indicat Havasi.