Undercloud 2019, teatrul independent al subiectelor actuale

Cea de-a 12-a ediţie a Undercloud – Festival de Teatru Independent de Orice are loc în perioada 23-30 august, la Muzeul Ţăranului Român, programând peste 30 de spectacole de teatru contemporan, performance-uri, spectacole de dans, concerte şi experienţe artistice.

Ediţia din 2019 îşi propune să vorbească despre curaj şi asumare într-un context cultural şi artistic tot mai dificil, în care sprijinul instituţiilor culturale de stat este diminuat considerabil sau chiar absent, anunţă organizatorii.

Selecţia Undercloud din acest an aduce în discuţie subiecte actuale, despre care este necesar să vorbim mai mult decât oricând: despre eroi şi origini culturale vorbeşte ”BASMa CURATĂ”, spectacol de dans contemporan a cărui concept şi coregrafie sunt semnate de Arcadie Rusu şi Ioana Marchidan (producţie: Linotip), despre onestitate şi noi începuturi se vorbeşte în spectacolul scris şi regizat de Letiţia Vlădescu – ”Această Sonia” (producţie: Green Hours). Cataclisma (concept, coregrafie, ilustraţie muzicală şi interpretare: Andreea Gavriliu, producţie: unteatru) este un solo coregrafic despre deformare şi acumulare, Dust (r: Ana Crăciun-Lambru, producător: Connecticut Repertory Theatre) este un one woman performance despre sacrificiul oricărui emigrant plecat în căutarea unei vieţi mai bune. Despre bani şi timp vorbeşte Radu Popescu în Cadran Plus Plus.

Teatrul şi cinematograful se întâlnesc pe scenă în ”Persona”, povestea lui Ingmar Bergman, ”Putere. Poveşti personale” (regia Carmen Lidia Vidu) are ca punct de pornire şi reper vizual pictura artistului contemporan Gheorghe Fikl iar prima piesă scrisă de Pascal Bruckner pentru Griviţa 53, ”Cu ce vă servesc?” îl are ca sursă de inspiraţie pe dramaturgul Eugene Ionesco.

 
 

Oana Pellea poate fi văzută în ”#ViaţaLaBirou”, un spectacol despre interacţiunea interumană în regia Letiţiei Roşculeţ, Marian Râlea şi Dana Rogoz joacă în ”Proof, spectacolul regizat de Andrei şi Andreea Grosu la unteatru, Maria Obretin în ”Cadran plus plus” iar pe Maia Morgenstern în ”Cu ce vă servesc?”.

Mai multe detalii despre spectacolele #Undercloud12 şi programul festivalului se găsesc pe undercloud.ro.

Undercloud pregăteşte scene alternative şi evenimente speciale. Anul acesta, poezia urcă pe scenă pentru poeţi consacraţi sau amatori, iar finalul festivalului va fi marcat de un concert Moonlight Breakfast, pe 30 august la Muzeul Ţăranului Român.

Festivalul Undercloud s-a născut acum 12 ani din nevoia de exprimare artistică liberă şi a dovedit că este o platformă independentă reper încercând să adune spectacole ”reprezentative, curajoase, unice”, notează organizatorii.

”Am născut acest festival şi l-am crescut firesc de la an la an. Ba mai mult, am avut grijă să nu dezamăgim publicul, să garantăm experienţe cu sens şi să nu ne pierdem entuziasmul, indiferent de dificultăţile întâmpinate. Asta vom face şi în ediţia de anul acesta când nu avem niciun sprijin de la stat, dar avem aceeaşi nevoie artistică. Promisiunea este că la Undercloud veţi găsi aceeaşi calitate şi atmosferă, indiferent de piedici”, a declarat Chris Simion – Mercurian, directoarea festivalului.

Undercloud a fost creat în 2008 şi se declară primul festival de teatru independent din România. Din 2014 se desfăşoară sub egida programului Europe for Festivals. Festivals for Europe, un important certificat internaţional atribuit de Comisia Europeană şi Asociaţia Festivalurilor din Europa. Undercloud este creat şi organizat de Asociaţia Undercloud.