Un vaccin experimental american oferă primele rezultate încurajatoare împotriva Covid-19

Compania americană de biotehnologie Moderna, finanțată de Washington, a anunțat luni rezultate preliminare încurajatoare pentru vaccinul său experimental la opt voluntari, înainte de a fi testat la scară largă în iulie, relatează AFP. Acesta a avut ca efect producerea de anticorpi protectori la voluntari sănătoşi.

 
Compania, în care guvernul american a investit 483 milioane de dolari, a anunțat ”date interimare pozitive” după prima fază a testelor clinice: la opt persoane, vaccinul experimental numit mRNA-1273 a declanșat un răspuns imunitar similar cu cel pe care îl vedem la oamenii care au fost infectați natural cu virusul care provoacă Covid-19.
 
Președintele american, care vrea 300 milioane de doze până în ianuarie pentru a vaccina populația americană, s-a bucurat imediat.
”Am văzut rezultatele, sunt extraordinare. Sunt foarte bucuros”, a spus el.
 
Această primă fază vizează să verifice că vaccinul nu este toxic, iar Moderna a raportat doar câteva efecte secundare, precum roșeață în zona în care a fost administrată injecția.
 
Moderna a început testarea pe oameni pe 16 martie, fiind astfel printre primele companii care au făcut acest lucru.
Până la această dată, doar 12 teste clinice au început, jumătate dintre ele fiind în China, potrivit London School of Hygiene & Tropical Medicine, din aproximativ 100 de proiecte.
 
Statele Unite au investit devreme în proiectul Moderna, la fel și în cele mai puțin avansate precum al grupului american Johnson & Johnson și al laboratorului francez Sanofi, care are centre de producție în SUA.
 
Este prea devreme de prezis viitorul acestui vaccin, bazat pe o tehnologie numită ARN mesager care nu a fost dovedită până acum a fi eficientă.
 
Tehnologia vizează să furnizeze corpurilor informațiile genetice necesare pentru declanșarea peventivă de care are nevoie împotriva coronavirusului.
 
Rezultatele complete ale fazei 1 a testului, pe 45 de participanţi cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani, încă nu sunt cunoscute.
 
”Nu sunt vești proaste”, spune Stephen Evans, profesor la London School of Hygiene & Tropical Medicine, notând că aceste prime cifre indică nu vizează persoanele în vârstă, cele care se află în cel mai mare risc din cauza Covid-19.
 
”Este foarte dificil să fim siguri de rezultate dintr-un comunicat de presă”, a adăugat el, spunând că doar rezultatele unui test de fază 3 ar putea decide eficacitatea.
 
Faza 2, pe 600 de persoane, a primit deja unda verde din partea Agenției Americane a Medicamentelor și ar trebui să înceapă până în iunie. Faza 3, care înseamnă că vizează 1.000 de persoane, ar trebui să înceapă în iulie, a spus președintele companiei Moderna, Stephen Hodge.
 
Vaccinul este dezvoltat în parteneriat cu Institutul Național de Boli Infecțioase, condus de doctorul Anthony Fauci, care îl consiliază pe Donald Trump.
 
Primele date ”ne permit să ne gândim că mRNA-1273 are o mare probabilitate să creeze protecție” împotriva coronavirusului, a spus Stephane Bancel, managerul general francez al companiei Moderna, Stephane Bancel.
 
”Suntem copleșiți de aceste date interimare”, a spus el.
 
Compania, fondată acum nouă ani, nu a primit până acum nicio licență de medicament sau vaccin.