Un nou record pentru acest an: Alte 6.186 de cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore

Alte 6.186 de cazuri de COVID-19 – un nou record pentru ultimele 3 luni – au fost raportate în România în ultimele 24 de ore. Este a doua zi la rând cu peste 6.000 de îmbolnăviri noi. Bilanțul a ajuns la 874.985, potrivit datelor transmise miercuri de Grupul de Comunicare Strategică. Cifrele sunt îngrijorătoare și în privința situației de la terapie intensivă – 1.266 de pacienți internați la ATI, în creștere cu 40 față de ziua anterioară. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat alte 89 de decese.

Până astăzi, 17 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 874.985 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.186 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.169 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

 

Până astăzi, 21.787 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
 
În intervalul 16.03.2021 (10:00) – 17.03.2021 (10:00) au fost raportate 89 de decese (45 bărbați și 44 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și București.
 
Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani. 85 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.