- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Un graffiti de Banksy, opera de artă preferată a britanicilor
Graffiti-ul cu o fetiță care tocmai a scăpat din mână un balon în formă de inimă, pictat de celebrul artist stradal Banksy, a fost desemnat opera de artă preferată a britanicilor într-un sondaj publicat miercuri, relatează AFP.
"Girl with a Baloon", pictată pe fațada unui magazin din Shoreditch, un cartier din estul Londrei, în 2002, s-a clasat prima într-un top al celor mai bune opere de artă britanice, potrivit sondajului realizat pe un eșantion de 2.000 de persoane.
Graffiti-ul a fost detașat de zid și vândut la licitație în 2014 pentru suma de 500.000 de lire sterline (circa 560.000 de euro).
Pictura în ulei "The Hay Wain" (1821) de John Constable s-a situat a doua în acest clasament al preferințelor, urmată de tabloul "The Singing Butler" (1992), a lui Jack Vettriano.
"The Fighting Temeraire" (1839) al lui JMW Turner, care reprezintă o navă de război care este remorcată pe Tamisa după bătălia de la Trafalgar (1805), se află pe a patra poziție în sondaj.
Nu mai puțin de trei coperți de albumuri fac parte din acest clasament. Prima este cea a albumului "Sgt Pepper" al trupei Beatles imaginată de Peter Blake, a doua — cea a albumului "Dark Side of the Moon" de Pink Floyd creată de Hipgnosis și George Hardie, iar a treia este cea a albumului "Never Mind the Bollocks", al Sex Pistols, realizată de Jamie Reid.