- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Un bărbat deghizat în polițist a produs cel mai grav atac armat din istoria modernă a Canadei
În Canada a avut loc cel mai grav atac armat din istoria modernă a țării. Un bărbat deghizat în polițist a ucis cel puțin 16 oameni într-o provincie din estul țării. Pe parcursul a 12 ore, atacatorul a mers în mai multe locuri unde a deschis focul.
Ucigașul a fost identificat drept un tehnician dentar în vârstă de 51 de ani. Deocamdată nu se cunosc motivele sale, dar nu sunt indicii că ar fi de natură teroristă. Bărbatul a fost împușcat mortal de Chris Leather, ofițer al Poliției din Nova Scotia:
„În urma mai multor apeluri la 911, poliția federală canadiană a pornit către o adresă din Portapique, comitatul Colchester. Când au ajuns la fața locului, membrii forțelor de poliție au găsit mai multe victime înăuntrul și în afara locuinței. Însă nu au localizat suspectul. A fost o situație care a evoluat rapid, o scenă haotică. Am securizat zona și am pornit în căutarea suspectului. Căutările inițiale au condus către mai multe locații, inclusiv unele care erau incendiate. Căutarea s-a încheiat după localizarea suspectului. Pot confirma că este decedat.”
La un moment dat în decursul serii pare să fi purtat parțial o uniformă de poliție. Conducea o mașină făcută să semene cu una a poliției federale canadiene.
Lee Bergman, comandantul Poliției din Nova Scotia: „Este o zi devastatoare pentru Nova Scotia, o zi ce ne va rămâne în minte în anii ce vor urma. Ce s-a întâmplat noaptea trecută și în această dimineață este dincolo de orice înțelegere. O polițistă de 23 de ani, ucisă în această dimineață în timp ce răspundea la incidentul armat. Heidi își făcea datoria și și-a pierdut viața în timp ce îi proteja pe cetățenii pe care îi servea.”
Justin Trudeau, premierul Canadei: „Cu toții am urmărit la știri ce s-a întâmplat. Gândurile mele sunt alături de cei afectați de această situație îngrozitoare. Vreau să mulțumesc poliției pentru munca depusă și oamenilor care au cooperat cu autoritățile.”