- Casa din Home Alone a fost vândută chiar în preajma sărbătorilor
- Marcel Ciolacu explică zborurile private: „Am plătit din banii mei personali, nu din bani publici”
- Crăciunul: Istorie, Tradiții și Semnificații Profunde
- Nicușor Dan: „Să facem ce știm că trebuia făcut de 35 de ani”
- Atac masiv asupra Ucrainei în ziua de Crăciun
Un album postum Miles Davis va fi lansat pe 6 septembrie
Un album care va conţine şapte titluri noi semnate de celebrul artist de jazz Miles Davis, înregistrate în 1985, va fi lansat pe 6 septembrie, de casa de discuri Warner Music, potrivit Jazzwise Magazine.
La mijlocul anilor 1980, compozitorul Miles Davis a avut o perioadă foarte prolifică, lansând disc după disc. În 1985, a părăsit casa de discuri Columbia, care îi producea albumele de treizeci de ani, pentru a se muta la Warner. În acelaşi an, a început să înregistreze un album cu intenţia de a se orienta spre genul soul, însă s-a răzgândit şi a lansat proiectul „Tutu” (1986), care a făcut din el un star la nivel mondial.
Titlurile albumului „Rubberband”, care au rămas într-un sertar aproape 30 ani, vor fi în cele din urmă lansate în toamna acestui an.
Crescut în oraşul St. Louis, din statul american Missouri, Miles Davis a fost un pionier al mai multor stiluri de jazz – inclusiv cool jazz, hard-bop, modal jazz, jazz-rock, jazz-funk şi jazz-electronic. Miles Davis, primul artist de jazz care a încorporat ritmuri de rock and roll în piesele sale, a devenit o sursă de inspiraţie majoră pentru numeroase generaţii de muzicieni.
Printre albumele sale cel mai bine vândute se numără experimentalul „Bitches Brew”, un dublu disc bazat pe improvizaţie, dar şi meticulosul şi introspectivul „Birth of the Cool”, o compilaţie de piese ce descriu evoluţia artistică a muzicianului american.
Discul său „Kind of Blue”, lansat în 1959, este cel mai bine vândut album de jazz din istorie.
Cu o sănătate afectată de pneumonie, insuficienţă respiratorie şi de un accident vascular cerebral, starul american a murit în 1991, la vârsta de 65 de ani.
„Miles Ahead”, un film inspirat din viaţa şi cariera sa, cu Don Cheadle în rolul principal, a fost lansat în 2015.