- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
UE elimină mașinile cu motor clasic până în 2035
Eurodeputații și statele membre ale UE au ajuns joi seara la un acord asupra legislației europene care ar urma să pună capăt vânzării de mașini noi cu motoare cu combustie internă până în 2035, au anunțat negociatorii, potrivit AFP.
Tocmai am încheiat negocierile privind standardele de CO2 pentru automobile. Decizie istorică a UE privind clima, care confirmă definitiv obiectivul de a avea 100% vehicule cu emisii zero până în 2035, cu etape intermediare în 2025 și 2030”, a scris pe Twitter eurodeputatul francez Pascal Canfin, președintele Comisiei de Mediu a Parlamentului European.
„Avem un acord”, a mai scris pe Twitter un purtător de cuvânt al președinției cehe a Consiliului UE.