Turneul național 100 x Enescu – Dirijorul Cristian Lupeș reface celebrul turneu enescian

În toamna acestui an, nonconformistul dirijor Cristian Lupeș și Bucharest Festival Orchestra, prin Asociația Art Contact, propun publicului o inedită apropiere de muzica contemporană românească: Turneul național 100 x Enescu, un eveniment ce reface celebrul turneu inițiat și susținut anual, cu mai bine de un secol în urmă, de tânărul George Enescu, în scopul stimulării creației muzicale românești.

Aflat sub semnul energiei, vigorii și sensibilității marelui compozitor, Turneul național 100 x Enescuse va desfășura în perioada 31 august – 8 noiembrie, la Tescani (31.08), Satu Mare (23.09), Oradea (24.09), Cluj-Napoca (25.09), Onești (28.09), Craiova (24.10), Sibiu (27.10) și București (23.10 și 08.11).

Director artistic și dirijor al Bucharest Festival Orchestra, Cristian Lupeș a obișnuit deja publicul cu aparițiile sale electrizante, atât la pupitrul marilor orchestre românești – printre care Camerata Regală, Camerata Dorin Teodorescu, Orchestra Națională Radio etc., cât și al celor din străinătate – Île-de-France, Paris, Berna-Elveția, Bamberg-Germania, Skopje-Macedonia, Grosseto și San Remo, Italia, dar și în cadrul unor manifestări artistice multimedia, pe care le concepe managerial și artistic.

Este, însă, pentru prima dată când inițiază și organizează un turneu național de promovare a muzicii contemporane românești, eveniment ce are ca parteneri Filarmonica Mihail Jora din Bacău, Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare, Filarmonica Oltenia din Craiova, Filarmonica din Sibiu, Biblioteca Municipală Radu Rosetti din Onești, Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, Filarmonica din Oradea, Muzeul Național Cotroceni din București și Universitatea Națională de Muzică București.

O avanpremieră a turneului a avut deja loc la Artmark, în luna martie a acestui an, bucurându-se de un public frumos și numeros.

Ideea Turneului național 100 x Enescu de promovare a muzicii contemporane românești în an Centenar, i-a venit lui Cristian Lupeș ca o continuare firească, la 100 de ani distanță, a turneelor pe care marele compozitor le susținea pentru a strânge fonduri și a oferi, an de an, Premiul Național de Compoziție „George Enescu“ celor mai talentați creatori români de muzică academică. În 1918, Premiul Național de Compoziție ajunsese la a cincea ediție. Era un premiu pe care Enescu îl înființase pe când era foarte tânăr (și pe care avea să-l organizeze, timp de mai bine de 30 de ani) observând amploarea pe care o luaseră, la vremea aceea, stilurile muzicale facile – romanțe, vodeviluri, operetă – și dorindu-și să stimuleze și să direcționeze creația muzicală românească spre Vest.

Am toată încrederea în destinele tinerei muzici românești.“, mărturisea Enescu. „Avem talente destule, le-au lipsit numai încurajarea și prilejul să se manifeste. Această credință mi-o întăresc rezultatele obținute de la înființarea premiului meu de compoziție. E o adevărată eflorescență de talente.“ (George Enescu – Interviuri, vol. II, ediție îngrijită de Laura Manolache)

Turneul național 100 x Enescu duce mai departe, astăzi, la un secol distanță, roadele eforturilor lui George Enescu, reunind în program lucrări semnate de laureați ai Premiului Național de Compoziție „George Enescu“ sau compuse de elevi ai acestora.

Enescu și-a propus ca, din punct de vedere muzical, România să intre în Europa. Și a reușit. Ne vom reaminti atât de inițiatorul cât și de câștigătorii acestui demers salvator al muzicii academice românești, interpretând, în cadrul turneului, lucrări a trei compozitori români, creatori de școală și vizionari: Béla Bartók – poate cel mai atras compozitor de activitatea de culegere de muzică tradițională și folclor, pe care apoi a teoretizat-o și a introdus-o în propriile lucrări, Liviu Dănceanu – profesor al majorității muzicienilor din cadrul Bucharest Festival Orchestra, un mare compozitor dar și un scriitor și eseist al problematicilor muzicale teoretice și estetice și, nu în ultimul rând, George Enescu, vizionarul care a pus bazele compoziției românești de sorginte europeană.“ (Cristian Lupeș)

Instrumentiștii Bucharest Festival Orchestra care vor însufleți concertele sunt: vioară – Diana Jipa, Cristina Pașa, Tiberiu Branga, Alexandru Marian; violă – Emanuel Vots, Mădălina Penciu; cello – Bogdan Postolache, Eduard Zecheru.

Programul concertelor Turneului național 100 x Enescu cuprinde:
Dansuri românești de Béla Bartók
5 of Millenium de Liviu Dănceanu
O reinterpretare originală a Octuorului lui George Enescu

La vârsta de 19 ani, la care a compus Octuorul, Enescu aproape că nu avea timp de scris, pentru că era întotdeauna în turnee, întotdeauna de la un concert la altul. Absolvise Conservatorul de la Viena, se mutase la Paris. Era un cosmopolit. Un om care, la fiecare vizită în țară, locuia la Palatul Regal; un bărbat frumos, un bărbat inteligent și șarmant, un „rock star“ al vremii, iar muzica pe care a scris-o a fost întotdeauna înaintea timpului său.
Noi, în turneu, îl vom cânta pe Enescu exact cu această energie.“ (Cristian Lupeș)

Turneul național 100 x Enescu va debuta vineri, 31 august, la Conacul Rosetti Tescanu – George Enescu, din Tescani, județul Bacău, iar după un periplu în 7 orașe ale țării, se va încheia, la începutul lunii noiembrie, în București.

DATE BIOGRAFICE

Cristian Lupeș, directorul artistic și dirijorul Bucharest Festival Orchestra, este considerat cel mai nonconformist dirijor român al momentului, cu o ascensiune surprinzătoare și atipică, fascinând prin ineditul interpretărilor personale și prin concepte de spectacol neconvenționale. Personalitatea dirijorală ”puternică și fermecătoare” (Cristian Mandeal), ”hotărâtă și enclitică” (Liviu Dănceanu) provoacă admirație sau controverse, datorită spiritului artistic periculos de contemporan.

Născut în Onești, a studiat Fizică-Chimie la Universitatea Babeș-Bolyai (Cluj) și la Universitatea Bucureşti. Din anul 1999 a studiat la Universitatea Națională de Muzică din București (UNMB) și în anul 2012 devine doctor în muzică al UNMB. Susține seminarii de “Istoria muzicii” și ”Estetică muzicală”, la clasele prof. univ. dr. Liviu Dănceanu. Li se adaugă cursurile lui Aurel Stroe de la Bușteni, cursuri de masterclass la Tescani, cursuri de Management Cultural și Managementul Instituțiilor Publice de Cultură, Manager de proiect etc.

Urmează cursuri de master la Universität für Musik und darstellende Kunst Wien (Universitatea de Muzică din Viena), în anii 2004 şi 2005. În 2010 devine Dirijor asistent al Bamberger Symphonikern Staatsphilharmonie, cu Jonathan Nott, și al Tonhalle Zurich, Orchestre de la Suisse Romande, Geneva, Orchestra Rundfunk Berlin, Concertgebouw Amsterdam, Orchestre de Chambre de Lausanne. Colaborează și asistă dirijorii: Cristian Mandeal, Alexandre Myrat, Seiji Ozawa, Zubin Mehta, David Zinman, Bernard Haitink, Mariss Jansons, Andris Nelsons, Vladimir Jurowski, Herbert Blomstedt.

Susține concerte în stagiunile Filarmonicilor, încă din studenție (2003) și este invitat constant în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, colaborând cu: Camerata Regală (2011), Orchestre Île-de-France, Paris (2013), Bucharest Festival Orchestra (2015), Filarmonica din Sibiu și Filarmonica ”Mihail Jora” din Bacău (2017). Toate concertele susținute au fost considerate de referință, chiar daca s-au desfășurat în aer liber (Filarmonica Sibiu) sau în Sala de concerte a Radiodifuziunii Române. Înregistrările cu muzică modernă, contemporană și cu muzică românească sunt considerate etalon, motiv pentru care sunt trimise ca model de interpretare orchestrelor invitate în Festivalul George Enescu.

Colaborează cu orchestre din Iaşi, Bacău, Timişoara, Orchestra Radio din Bucureşti, Braşov, Sibiu, Ploieşti, Craiova, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Galaţi, Bucureşti, Arad, Oradea, Botoşani, Târgu Mures, Camerata Dorin Teodorescu, dar şi din străinătate: orchestrele filarmonice din Île-de-France, Paris, Berna-Elveţia, Bamberg-Germania, Skopje – Macedonia, Grosseto și San Remo, Italia și ansamblurile de muzică contemporană Archaeus, Interart, Nova Muzica Viva, Next Soundtrack Ensemble etc.

Creează cu mult curaj manifestări artistice multimedia simfonice: Hollywood Music Stars, Aventurile Fantastice ale lui Peer Gynt (Grieg), Planetele (Holst), Arhitectul (Cărtărescu) și colaborează și produce, împreună cu ARCUB, spectacolul ”Calea Îngerului Uman” (M. Vosganian), ”Petrică și lupul”, ”Un bufon la Veneția”, Ziua Culturii Române.

Calitățile manageriale și abilitatea cu care abordează repertoriile contemporane și moderne au fost apreciate de marele și regretatul compozitor Liviu Dănceanu, care l-a desemnat printr-un testament spiritual să îi continue munca de coordonare a primului festival de muzică contemporană din țară, ”Zilele Muzicii Contemporane”, de la Bacău.

Colaborează cu artiștii: Elisabeth Leonskaja, Marcel Iureș, Vlad Zografi, Marius Manole, Grigore Leșe, Vlad Bîrzanu, Alexandru Tomescu, Horia Mihail, Răzvan Suma, Mihai Ritivoiu, Daniel Goiți, Mihai Ungureanu, Liliana Iorgulescu, Liviu Dănceanu, Mihaela Vosganian, Iulia Isaev, Antal Zalay, Dorel Baicu, Antonio di Cristofano, Andreas Frölich, Diana Jipa, Stefan Tarara, iar în ediția următoare a Festivalului Enescu (2019) îl va avea ca solist pe Michael Barenboim, alături de Filarmonica de Stat din Sibiu.

Bucharest Festival Orchestra este un ansamblu tânăr, înfiintat de Asociația Art Contact, o platformă artistică ce adună, sub propria umbrelă, cei mai buni muzicieni, actori şi dansatori, care colaborează cu graficieni şi designeri tineri şi talentaţi, în scopul creării unor evenimente excepţionale. De la prima apariţie a convins prin calitate şi inovaţie artistică. A colaborat cu mulţi muzicieni ai Orchestrei Naţionale Radio, Filarmonicii George Enescu, artişti lirici şi solişti de jazz, actori şi regizori.