Turneul “Imagine Chopin” se încheie la Bucureşti

După o serie de recitaluri susținute la Londra, Bistrița, Târgu-Mureș și Sfântu Gheorghe, turneul “Imagine Chopin” se va încheia joi, 14 noiembrie 2019, la Sala Radio din Bucureşti.

Alături de pianista Sînziana Mircea, pe scenă se vor afla chitarista Raisa Mihai și soprana Amalia Lazarciuc. Programul va cuprinde lucrări cunoscute, dar şi transcripții pentru pian, chitară și soprană din creația compozitorului polonez.

Evenimentul face parte din proiectul “Moştenitorii României muzicale” şi se desfăşoară începând cu ora 19.00.