- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
- Garduri solare, nouă inovație pentru producția de energie verde
- Dacia demarează un program de concedieri voluntare
- Ordinea internațională amenințată la un nivel nemaiîntâlnit de la Războiul Rece
Turneul 100 x Enescu a ajuns la București
După o lansare spectaculoasă, la Tescani, la finalul lunii august, și după un periplu în alte patru orașe ale țării, Turneul național 100 x Enescu, susținut de Bucharest Festival Orchestra și dirijorul Cristian Lupeș, ajunge luna aceasta la București.
Pe 23 și 28 octombrie, publicul este invitat la concertele ce vor fi susținute la Universitatea Națională de Muzică și la Muzeul Național al Literaturii Române, parteneri ai turneului.
Turneul național 100 x Enescu, de promovare a muzicii contemporane românești, este un eveniment ce reface, în an centenar, celebrul turneu pe care tânărul George Enescu îl iniția și susținea anual, cu mai bine de un secol în urmă, pentru a stimula creația muzicală românească.
Concertul din 23 octombrie, orele 19.00, de la Universitatea Națională de Muzică București, are loc în deschiderea stagiunii NOI DĂM TONUL a UNMB.
Concertul din 28 octombrie, orele 18.00, de la Muzeul Național al Literaturii Române, este un omagiu adus lui Liviu Dănceanu, compozitor, dar și eseist de o forță intelectuală aparte.
Intrarea este liberă.
Programul cuprinde:
Dansuri românești de Béla Bartók
5 of Millenium de Liviu Dănceanu
Octuor op. 7 de George Enescu
Instrumentiștii Bucharest Festival Orchestra care vor însufleți concertele sunt: vioară – Diana Jipa, Cristina Pașa, Tiberiu Branga, Alexandru Marian; violă – Emanuel Vots, Mădălina Penciu; cello – Bogdan Postolache, Eduard Zecheru.
“Am gândit și pornit acest turneu acum, în an centenar, pentru că tot o sută de ani ne despart și de turneele pe care George Enescu le susținea în țară, pentru a strânge fonduri și a oferi, an de an, Premiul Național de Compoziție „George Enescu“ celor mai talentați creatori români de muzică academică. În 1918, Premiul Național de Compoziție ajunsese la a cincea ediție. Prin susținerea, cu eforturi proprii, timp de 32 de ani, a acestui Premiu, George Enescu a creat, practic, școala actuală de compoziție. Așadar, noi privim Turneul național 100 x Enescu ca pe o sărbătorire a unei nașteri.” (Cristian Lupeș)
Turneul național 100 x Enescu s-a desfășurat, până în acest moment, la Tescani, Satu Mare, Oradea, Cluj-Napoca și Onești. Urmează București, Craiova și Sibiu.
Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Parteneri ai turneului: Filarmonica Mihail Jora din Bacău, Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare, Filarmonica de Stat Oradea, Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, Biblioteca Municipală Radu Rosetti din Onești, Filarmonica Oltenia din Craiova, Filarmonica de Stat Sibiu, Universitatea Națională de Muzică București, Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Național Cotroceni
Susținător: Prototip Studio, Cluj-Napoca
Parteneri media ai turneului: Radio România Muzical, Radio România Cultural, RFI România, Radio Clasic, Observator cultural, Ziarul Metropolis, Bookhub, Life.ro, Fundația Arhitex, Igloo media, Revista Zeppelin.
Mulțumiri Muzeului Național al Literaturii Române, pentru generozitatea cu care găzduiește și asigură sprijin logistic pentru desfășurarea, în cele mai bune condiții, a concertului din 28 octombrie.
“Ce ar trebui să mai știți este că încercăm să-l prezentăm pe Enescu tânăr și puternic, energic și încrezător. În tricou și cu ochelari de soare. Vă invităm pe toți să ne însoțiți, dacă doriți, chiar și în blugi, dar încrezători și eleganți în interior, în incursiunea noastră prin muzica contemporană. Vrem să vă invităm la un concert fără prejudecăți, la o muzică spusă sincer, direct și mai ales energic.” (Cristian Lupeș)