- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Trupul neînsufleţit al lui Leo Iorga va fi depus luni la Casa Eliad
Trupul neînsufleţit al artistului Leo Iorga va fi depus luni, 4 noiembrie, la Casa Eliad (vis-a-vis de Biserica Sf. Mina), iar înmormântarea va avea loc marţi, 5 noiembrie, la cimitirul Bellu, anunţă un comunicat transmis AGERPRES de către fii acestuia, Eduard şi Paul Iorga.
“‘După ani şi ani’ în care s-a luptat cu boala, vocea inconfundabilă a lui Leo a tăcut. De data asta, definitiv. Boala l-a învins, deşi de aproape 9 ani s-a ‘luat la trântă’ cu ea. Uneori a reuşit s-o împingă de lângă el, spunându-i şi spunându-şi ‘Eu mai am de cântat’. Şi a urcat din nou pe scenă. Alteori boala a fost mai puternică decât el şi doar împreună cu aceia care l-au iubit şi i-au fost alături a putut-o înlătura, pentru o vreme, din calea lui. În 2011, după ce Leo a fost supus operaţiei pentru extirparea tumorii la plămân, prima întrebare a lui adresată medicului, când şi-a revenit din anestezie, a fost: ‘Când pot să cânt?’. Şi după şase luni a urcat pe scenă – locul drag lui, unde publicul îl aştepta. Dar boala a recidivat, au apărut metastaze – la cap, la glanda suprarenală, apoi din nou la cap, din nou la plămân, apoi metastaze osoase”, relatează familia artistului, în comunicat.
Cei doi fii amintesc că nimic nu l-a putut ţine pe Leo Iorga departe de scenă, deşi a trecut prin multe intervenţii chirurgicale şi tratamente chinuitoare, pe care le-a suportat cu încredere şi curaj.
“Cât mă va ţine Dumnezeu pe pământ vreau să cânt”, spunea Leo. “Şi aşa a făcut. Nu l-a interesat că urcă pe scenă sprijinit în cârjă, nici că trebuie să stea pe scaun când cântă. El a trăit, în ultimii ani, pentru muzică şi pentru publicul care îl iubea şi pe care îl iubea. Acum vocea lui a tăcut…Drum bun printre îngeri, Leo! Acum le poţi cânta şi lor”, spun Eduard şi Paul Iorga.
Familia artistului îi roagă pe fanii acestuia să nu uite cântecele pe care Leo Iorga le-a lansat
“Pe voi, cei care îl ştiţi de peste 30 de ani de la Cargo, Compact, Pacifica, PACT by Leo Iorga&Adi Ordean, vă rugăm să nu uitaţi cântecele pe care le-a lansat – “Povestiri din gară”, “Erată”, “Brigadierii” (cu Cargo); “Mă voi întoarce”/”După ani şi ani”, “Singur în noapte”, “Să te gândeşti la mine”, “Trenul pierdut”, “Cine eşti tu oare”, “Cine-i vinovat?”, “Cine ştie pe unde eşti?”, “Ploaia”, “Toamnă în sufletul meu”, “Hoinarul”, “Chipul tău” etc (cu Compact); “Nu mă întorc din drum”, “Zilele”, “Cu lumina ta”, “Încă o zi fără tine” (cu Schimbul 3); “Prea mici sunt cuvintele”, “Dragostea mea”, “O altă tăcere” (cu Pacifica); “Ploaia care cade”, “Fata care-mi place”, “Mereu te voi iubi”, “Străzile pustii”, “Cheamă un înger”, “Fiecare zi”, “Scrisoare”, “Iartă-mă” (cu PACT by Leo Iorga&Adi Ordean).
Solistul rock Leo Iorga, fost membru al trupelor Cargo, Compact, Schimbul 3, PACT by Leo Iorga & Adi Ordean, s-a născut la 2 decembrie 1964, la Arad.
Din toamna lui 1988 până în 1996, a fost lead vocal al grupului Compact, în componenţa Leo Iorga, Adrian Ordean, Vlady Cnejevici, Teo Peter, Emil Laghia şi Leluţ Vasilescu, formaţie catalogată de Florian Pittiş şi mulţi alţii drept “formula de aur a Compact-ului”. AGERPRES / (AS – editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dãdârlat)