- Ordinea internațională amenințată la un nivel nemaiîntâlnit de la Războiul Rece
- Sărbătoarea Sfinților Părinți Ioachim și Ana, 9 septembrie – protectorii familiei și născătorii Fecioarei Maria
- Începutul anului școlar 2024-2025, cu o structură modulară și vacanțe diversificate
- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
Trupul lui Ivan Patzaichin a fost adus la clubul Dinamo
Luni, la ora 12:00, trupul lui Ivan Patzaichin a fost depus la sediul clubului Dinamo, în Șoseaua Ștefan cel Mare. Fanii dinamovişti s-au mobilizat şi au agăţat în faţa stadionului numeroase bannere în memoria fostului canoist.
Ivan Patzaichin va fi înmormântat cu onoruri militare, marţi, la Cimitirul Bellu din Bucureşti. Funeraliile vor începe la ora 13:00.
Patzaichin a început să practice sportul la Tulcea. Ca sportiv, în cei 17 ani dedicaţi sportului de performanţă a câştigat peste 40 de titluri de campion naţional şi peste 30 de campion balcanic. A fost campion european în 1969. A cucerit de opt ori medalia de aur, de şapte ori pe cea de argint şi de alte şapte ori pe cea de bronz la Mondiale.
Cele mai mari performanţe le-a obţinut la Jocurile Olimpice, la care a fost prezent la cinci ediţii, între 1968 şi 1984, cucerind de patru ori aurul olimpic: Mexic 1968, Munchen 1972, Moscova 1980 şi Los Angeles 1984 şi de trei ori medalia de argint (1972, 1980 şi 1984).
În 1986 a devenit antrenor în corpul tehnicienilor de la lotul naţional al României, pentru ca din 1995 să devină coordonator al lotului naţional olimpic. A reuşit să câştige peste 100 de titluri ca antrenor al lotului naţional şi olimpic de kaiac-canoe, calitate în care a fost prezent la Olimpiadele din 1992 Barcelona, 1996 Atlanta, 2000 Sydney, 2004 Atena, 2008 Beijing.
“Totdeauna am fost mândru că sunt român şi bucuros să reprezint România. Întotdeauna am dorit să câştig, deşi foarte puţină lume ştie că nu uşor se câştigă şi foarte puţină lume ştie că nu am început aproape nimic cu dreptul, de fiecare dată trebuia să mi se întâmple ceva, şi trebuia să reiau lupta, să lupt din nou să realizez ceea ce mi-am propus“, a declarat Ivan Patzaichin, în 2019.