Politica economică a lui Donald Trump nu mai este de mult o enigmă. Este o doctrină clară, articulată simplu, dar cu efecte devastatoare: izolaționism, protecționism și o sfidare constantă a regulilor economiei globale. În această nouă fază a sa politică, Trump nu face decât să continue o logică a confruntării comerciale, reluând exact de unde a lăsat. Decizia recentă de a impune tarife vamale de 10% pentru toate importurile, cu excepții limitate și greu de obținut, nu este o surpriză. Este însă un șoc, cu reverberații imediate și dureroase pentru o economie globală și așa slăbită de ani de crize succesive.
În esență, Trump propune o nouă ordine economică mondială în care America joacă singură și scrie regulile jocului. Și o face fără diplomație, fără negociere, fără parteneriate. Pentru el, relațiile comerciale nu sunt colaborări, ci contracte câștigătoare doar dacă partea cealaltă pierde. Astfel, alianțele istorice, tratatele multilaterale și organismele internaționale devin irelevante sau chiar inamici. Statele Unite își redescoperă, în viziunea trumpistă, vocația de fortăreață economică autosuficientă, o Americă industrială protejată prin ziduri tarifare și politici naționale agresive.
Pentru economia globală, aceste decizii sunt un catalizator al instabilității. Piețele reacționează imediat. Investitorii pierd încrederea, capitalurile fug, inflația crește în statele afectate, iar consumatorii plătesc prețul politicilor unilateraliste. În lumea de astăzi, în care fiecare piesă a economiei este parte a unui lanț global, orice dezechilibru într-o zonă se transmite ca un cutremur în toate celelalte. Tarifele impuse de Trump lovesc în producție, în logistică, în piețe de desfacere și în investiții. Companii majore își reduc operațiunile, reconfigurează lanțurile de aprovizionare sau pur și simplu decid să amâne dezvoltarea. Incertitudinea devine noua monedă de schimb globală.
În Europa, decizia vine ca o palmă peste față. În ciuda eforturilor de a menține un parteneriat economic stabil cu SUA, vechiul continent este din nou ținta predilectă a atacurilor comerciale americane. Tarifele afectează în primul rând industriile strategice – auto, aeronautică, echipamente electronice – dar și o întreagă rețea de furnizori și subcontractori din Estul Europei. Fiecare uzină germană sau franceză care suferă pierderi se traduce în zeci de firme mici, chiar și din România, care pierd comenzi. Într-un lanț economic în care țările vestice distribuie producția către Est pentru costuri mai mici, orice blocaj de la vârf se propagă cu rapiditate în periferie.
Pentru România, impactul este unul subtil, dar profund. Nu suntem țintă directă a tarifelor, dar suntem o victimă colaterală sigură. Economiile mari europene, afectate de restricțiile impuse de Trump, își restrâng comenzile, iar România, furnizor modest dar esențial în anumite segmente industriale, pierde. Scade exportul, crește șomajul în sectoarele expuse, iar investitorii devin reticenți în a deschide sau extinde capacități de producție. Într-o țară deja vulnerabilă la fluctuațiile externe, aceste decizii americane sapă adânc în stabilitatea economică.
Mai mult, aceste politici de izolare economică vin într-un moment critic pentru România. Avem o economie dependentă de export, dar fără o strategie națională clară de adaptare la transformările globale. Avem o infrastructură slabă, o forță de muncă în scădere și o birocrație sufocantă. Într-un joc global în care marii jucători își trag granițele economice în jurul lor, România nu are nici forța de a negocia, nici scutul de a se proteja. Singura armă reală ar fi fost integrarea profundă în structurile europene – și în comerț, și în monedă, și în industrie – dar aceasta a fost mereu întârziată de decizii interne haotice.
România suferă și dintr-un alt motiv: nu știe să valorifice crizele externe. În loc să atragă investiții relocate din Asia sau să devină un pol regional pentru producția de proximitate, România a pierdut trenuri întregi de oportunități. Iar acum, când o nouă criză economică globală este pe cale să izbucnească sub presiunea noilor politici americane, guvernul român pare, din nou, nepregătit. Lipsa unui plan național de reacție, absența unui dialog real cu mediul de afaceri și ignoranța față de dinamica economică internațională vor transforma țara într-un observator pasiv al propriului declin economic.
Politica economică a lui Donald Trump nu este doar un set de măsuri comerciale. Este o declarație ideologică și geopolitică. Sub masca protejării intereselor naționale, Trump rescrie harta economică a lumii, cu efecte directe asupra echilibrelor globale. Europa se vede forțată să-și regândească strategia de dezvoltare, iar țări ca România sunt obligate să aleagă: rămân în umbra marilor economii, sperând la resturi, sau își asumă curajos reformele care le pot transforma în jucători relevanți.
Într-o lume care devine tot mai mult un câmp de bătălie economică, România nu mai are luxul pasivității. Tarifele impuse de Trump sunt doar începutul unei reconfigurări profunde. Cine nu înțelege, va fi marginalizat. Cine nu acționează, va plăti prețul. Iar România, dacă nu își regândește prioritățile și nu își construiește un scut economic real, va continua să fie una dintre primele victime ale războiului comercial.
Descoperă mai multe la Radio Clasic FM
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
