- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Trieste Film Festival – „Alice T.”, de Radu Muntean, şi documentarul „Distanţa dintre mine şi mine”, în competiţii
Lungmetrajul „Alice T.”, de Radu Muntean, şi documentarul „Distanţa dintre mine şi mine”, despre Nina Cassian, au fost incluse în competiţiile celei de-a 30-a ediţii a Trieste Film Festival, care va avea loc între 18 şi 25 ianuarie.
Pelicula lui Radu Muntean, lansată în noiembrie în cinematografele româneşti, va concura cu opt filme, între care „Donbass” al lui Sergei Loznitsa, şi „Fuga”, de Agnieszka Smoczyńska. Pentru rolul principal din al şaselea lungmetraj al lui Radu Muntean, Andra Guţi a fost recompensată la Festivalul de Film de la Locarno 2018 cu premiul pentru „cea mai bună interpretare feminină”.
Documentarul despre Nina Cassian, realizat de Mona Nicoară şi Dana Bunescu, după o idee a Adei Solomon, a fost selectat în competiţia de gen a festivalului, alături de zece producţii. Între ele, „Victory Day/ Den’ Pobedy”, semnată de Loznitsa, şi „Putin’s Witnesses”, de Vitalij Manskij. În Italia, producţia românească va avea premiera internaţională. Ea a fost proiectată, toamna trecută, la festivalul Les Films de Cannes à Bucarest.
Filmul a fost câştigător al premiului publicului din secţiunea „Avanpremiere româneşti ale toamnei”. Cu o reputaţie de femeie fatală, băutoare şi fumătoare prodigioasă, poeta avangardistă, compozitoarea şi graficiana Nina Cassian (1924 – 2014) a fost simultan complice şi problematică pentru regimul stalinist, după care a intrat în conflict direct cu regimul Ceauşescu, şi a terminat într-un exil nedorit la New York în 1985, în urma uciderii disidentului Gheorghe Ursu.
Filmul va rula în cinematografele româneşti din 8 martie, distribuit de Rollercoaster PR. În competiţia scurtmetrajelor a fost selectat „Totul e foarte departe”, de Emanuel Pârvu, alături de 12 filme din ţări ca Italia, Cehia şi Polonia. În aceeaşi competiţie a fost selectată şi coproducţia România-Germania „100 EUR”, de Aleksey Lapin. Lungmetrajul „Moartea domnului Lăzărescu”, de Cristi Puiu, va fi prezentat în secţiunea necompetiţională „1989 – 2019 Wind of Change”, iar festivalul va cuprinde şi secţiunea „Racconti dal Muro di Berlino”.