Tratamentele anti-îmbătrânire de astăzi, o reluare a metodelor istorice

Getting your Trinity Audio player ready...

Încercările de a opri procesul de îmbătrânire nu sunt un fenomen nou, ci o preocupare veche de secole, începând cu lideri puternici precum regele Ludovic al XIII-lea al Franței și Papa Inocențiu al VIII-lea, care au recurs la metode riscante pentru a încerca să-și prelungească viața. În prezent, personalități influente din lumea tehnologiei, precum Bryan Johnson și Peter Diamandis, investesc sume mari în tratamente controversate menite să încetinească îmbătrânirea. În mod ironic, aceste eforturi moderne reflectă practici istorice, multe dintre ele la fel de dubioase din punctul de vedere al siguranței și eficienței.

În secolul al XVII-lea, sănătatea regelui Ludovic al XIII-lea era în declin din cauza tuberculozei. Medicii săi au încercat numeroase tratamente pentru a-i restaura vigoarea tinereții, inclusiv sângerări repetate și purgative. Când toate metodele au eșuat, s-a recurs la una dintre primele transfuzii de sânge din istorie. Într-o încercare disperată, sângele unui miel a fost pompat direct în venele regelui. După acest experiment, regele a murit la câteva zile, exemplificând eșecul unui tratament de pionierat.

De-a lungul istoriei, sângele a fost privit ca o sursă de forță vitală. În Roma antică, sângele gladiatorilor era considerat un elixir medicinal, iar medicina chineză antică utiliza sânge și organe umane în tratamente. Această obsesie pentru a „reînvia” tinerețea a continuat în timp, culminând cu încercările Papei Inocențiu al VIII-lea, care, conform unor surse istorice, a utilizat sângele a trei băieți pentru a-și trata complicațiile de sănătate. Povestea, deși controversată, rămâne un exemplu al metodelor extreme de prelungire a vieții.

Până în secolul al XIX-lea, medicii și-au dat seama că sângele conținea substanțe care afectau procesul de îmbătrânire, ceea ce a condus la experimente cu extracte de testicule și alte glande „fără conducte”. Celebrul medic Charles-Édouard Brown-Séquard, la vârsta de 72 de ani, a testat un extract din testiculele porcilor de Guineea și câinilor pe propriul său corp, susținând că își recăpătase vitalitatea. Această metodă a dus la o creștere a experimentelor similare, multe dintre ele având rezultate fatale pentru pacienți.

Astăzi, în ciuda progreselor științifice, cercetările anti-îmbătrânire par să reia multe dintre obsesiile trecutului. Figuri proeminente, cum ar fi Jeff Bezos și Peter Thiel, investesc masiv în laboratoare și startup-uri care promit prelungirea vieții. Deși obiectivul de a trăi până la 120 de ani sau chiar mai mult este popular printre entuziaști, mulți cercetători rămân sceptici, avertizând că provocările biologice ale îmbătrânirii sunt mult mai complicate decât cred optimiștii.

În concluzie, dacă istoria ne învață ceva, este că, deși dorința de a învinge îmbătrânirea este veche, beneficiile unor astfel de tratamente au fost rareori accesibile oamenilor obișnuiți. Ca și în trecut, cei bogați și puternici** sunt cei care încearcă să „sfideze” timpul, fără a garanta succesul real al acestor încercări.