Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Patimilor

Getting your Trinity Audio player ready...

Tradițiile și ritualurile din Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor au o semnificație profundă în pregătirea credincioșilor pentru sărbătoarea Învierii. În această perioadă, care marchează sfârșitul postului Paștelui, credincioșii sunt îndemnați să-și pregătească sufletul și trupul pentru bucuria pascală. Postul este înăsprit în aceste zile, considerate cele mai importante din întregul post, pentru a înțelege mai profund învățăturile și suferințele lui Hristos.

Conform învățăturii Sfântului Ioan Gură de Aur, bucuria lui Dumnezeu se revarsă atât asupra celor care îl caută în ultima clipă, cât și asupra celor care îl urmează încă de la început. Postul Negru este respectat încredințându-ne că Dumnezeu îi va ocroti pe cei care se supun acestuia, aducându-le sănătate și noroc pe tot parcursul anului și ajutându-i în momentele de necaz și nevoie.

În Săptămâna Mare, cunoscută , se respectă numeroase tradiții și obiceiuri care marchează pregătirea credincioșilor pentru sărbătoarea Învierii Domnului. Aceste tradiții includ păstrarea liniștii și a tristeții generale, desfășurarea de focuri rituale, respectarea strictă a postului, interdicția unor importante lucrări casnice, îngrijirea locuințelor și curățenia prin curți, precum și întreruperea temporară a lucrarilor principale în câmp. De asemenea, se confectionează haine noi pentru sărbătoare și se efectuează tăierea vitelor și pasarilor pentru pregătirea sărbătorii. Tocmirea lautarilor pentru hora satului și împărtășirea la biserică sunt alte obiceiuri specifice acestei perioade, împreună cu iertarea reciprocă între oameni.

În unele regiuni, cum ar fi Bihor și Maramureșul, Săptămâna Mare este denumită și Săptămâna Neagră. În această perioadă, toți membrii comunității sunt ocupați cu pregătirile pentru Învierea Domnului. Curățenia generală în casă, curte și grajduri este o practică obișnuită, iar bărbații lucrează la câmp până în ziua de joi, când se întorc acasă să ajute la treburile casnice. În Maramureș, oamenii poartă haine de doliu, iar casele sunt îmbrăcate în negru și albastru în această săptămână.

În timpul utreniilor, se citesc Evangheliile care aduc aminte de învățăturile Domnului, iar în Joia Mare se spovedește și se împărtășește la biserică. De asemenea, se vopsesc ouăle în roșu, iar în Sâmbăta Mare se coace pasca și cozonacul, care vor fi aduse la biserică pentru a fi sfintite în noaptea de Înviere. Joia Mare este o zi specială în care se prăznuiesc mai multe evenimente importante din viața lui Hristos, printre care spălarea picioarelor apostolilor, Cina Domnească în care a fost instituită Taina Euharistiei, rugăciunea din Grădina Ghetsimani și prinderea Domnului de către cei care doreau să-l ucidă.

Superstiții asociate cu Joia Mare includ considerații precum faptul că ar fi nepotrivit să dormi în timpul zilei Joia Mare, deoarece cine doarme în această zi va fi lenes tot anul, se spune că dacă o femeie doarme în această zi, va fi vizitată de Joimarita, care o va face incapabilă de muncă tot anul. Potrivit credinței populare, în această zi, morții vin la casele lor vechi, unde rămân până în sâmbăta dinaintea Rusaliilor. Se mai crede și că Joia Mare este termenul limită pentru ca femeile să-și termine torsul de cânepă.

Printre obiceiurile din Joia Mare se mai numără și aprinderea focurilor în curtea casei pentru ca morții să se poată încălzi. Fiecare mort este reprezentat printr-o grămăjoară de foc, iar în unele locuri se duc băuturi și mâncăruri la biserică, care sunt sfintite și date de pomană pentru sufletele morților. În alte părți, se împart la biserică coliva și colaci iar o altă tradiție este „nunta” sau „maritarea” urzicilor, care marchează începutul înfloririi acestora și, implicit, sfârșitul perioadei în care urzicile sunt potrivite pentru consum.

În Vinerea Mare, nu se oficiază Sfânta Liturghie, se ține post negru și nimeni nu lucrează, nici măcar clopotele nu se trag. Dacă trebuie să fie îngropat vreun mort, se face doar cu bătaie de toacă. De la Punerea în Mormânt și până în ziua Învierii, clopotele nu se trag deloc. Prohodul Domnului de vineri seara reprezintă ultima etapă a tinguirii lui Hristos, care acum se află în mormânt. La sfârșitul slujbei, biserica este înconjurată cu Sfântul Aer, pe sub care trec toți credincioșii. Sfantul Aer, cunoscut și sub numele de Epitaf, este o pânză pe care este reprezentată, brodată sau pictată icoana înmormântării Domnului și simbolizează trupul mort al lui Hristos.

Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire a Paștelui, când gospodinele pregătesc majoritatea mâncărurilor tradiționale, fac ultimele retușuri la hainele pe care le vor purta la Înviere și în zilele de Paști și finalizează curățenia. În Sâmbăta Mare, tradițiile includ sacrificarea mieilor și pregătirea bucatelor tradiționale precum drobul, friptura și borsul de miel însă nu se pregătesc multe feluri de mâncare pentru Paști iar. Deasemenea se mai obișnuia ca femeile să îmbrace cel puțin o cămașă nouă, cusută în orele de taină ale nopții, la slujba de Înviere și în zilele de Paști, iar bărbații să aibă cel puțin o pălărie nouă.

Sânbăta, la miezul nopții, oamenii se îndreaptă în tăcere către biserică, vorbind încet pe drum, iar la slujbă participă cu mare evlavie. După ce primesc lumina, merg în cimitir la mormintele rudelor și aprind lumânări pentru ca sufletele lor să știe că a venit Învierea Domnului. Se oferă de pomana și în ziua de Înviere, și peste o săptămână, la Paștele Mortilor. Ouale vopsite rămase nu se aruncă, ci se păstrează timp de o săptămână, apoi se vopsesc din nou și se duc la biserica pentru a fi sfintite.

Copiii așteaptă nerăbdători să se întoarcă de la slujba de Paști, dormind o oră sau două, apoi se trezesc pentru a merge la vecini pentru a vesti Învierea și a primi ouă roșii și bănuți. Conform credinței, în ziua de Paști, primul care intră în casă trebuie să fie un băiat, pentru a aduce spor și bogăție, deoarece dacă intră o fată, poate aduce sărăcie și ghinion.

La masa de Paști, la prânz, membrii familiei se adună pentru a mânca miel și cozonac și pentru a petrece în liniște, fără muzică sau zgomot. Mai târziu, bătrânii ies la porțile caselor și povestesc.

În Maramureș și Bihor, se fac vizite la alte familii în sat în a doua și a treia zi de Paști, când se organizează și hora satului sau higheghe. Se angajează lautari, iar toată lumea, tineri și bătrâni, se adună pentru a petrece.

Un obicei specific zonei Bihorului este Ruga pentru ploaie, care se organizează după Paști, aproape de Rusalii, când vremea este uscată și holda de grâu are nevoie de ploaie. Sapte feciori, câți sunt zilele săptămânii, adună spice de grâu și merg în cimitir, unde scot cu mâinile goale cea mai veche cruce. Însoțiți de preot și de toți locuitorii satului, crucea este pusă să plutească pe apă, iar preotul citește rugăciuni pentru dezlegarea ploii. După aceea, toată lumea aruncă spice și flori peste crucea din apă, rugându-se pentru ploaie și recolte bogate. La finalul slujbei, cei șapte feciori scot crucea din apă și o duc la locul ei în cimitir.

În perioada dintre răstignirea pe cruce și Înviere, Fiul lui Dumnezeu a lăsat trupul său să zacă în mormânt timp de trei zile și în acest timp s-a coborât cu sufletul în iad, sfărâmându-i porțile. Aceste trei zile de viață ale lui Iisus cu sufletul desprins de trup marchează începutul Raiului. Sufletele celor drepți sunt așezate în Rai până la Învierea lor cu trupurile, cunoscută și ca Învierea de Obște, care va avea loc la a doua venire a Mântuitorului. Un alt motiv pentru care Iisus s-a coborât în iad a fost acela de a le transmite celor de acolo vestea mântuirii neamului omenesc de sub robia diavolului și a păcatului.