- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Cea mai bună orchestră a lumii, la ediția 2017 a Festivalului George Enescu
Topul celor mai bune orchestre la nivel mondial a fost realizat de prestigioasa publicație britanică “Gramophone”, publicație cu aproape 95 de ani de tradiție jurnalistică, considerată un reper în lumea culturală internațională.
Pentru acest top, “Gramophone” a făcut echipă cu cei mai apreciați editori și critici din domeniul muzicii clasice din întreagă lume, realizând un Top 20 a celor mai valoroase orchestre din lume.
20. Czech Philharmonic
Aflată printre cele mai renumite și apreciate ansambluri simfonice pragheze, Czech Philharmonic Orchestra (Česká Filharmonie, Orchestra Filarmonică Cehă) are o istorie destul veche, fiind înființată în 1894. După câțiva ani în care a funcționat sub egida Teatrului Național din Praga (opera națională cehă), Czech Philharmonic Orchestra a devenit independentă începând cu anul 1901. Din acel moment a început lungul drum al ansamblului simfonic spre statutul astăzi, și spre îmbogățirea continuă a repertoriului sau, în care stau la loc de cinste lucrările aparținând compozitorilor locali, ca și cele ale creatorilor francezi.
19. Saito Kinen Orchestra
Una dintre cele mai apreciate și prestigioase orchestre simfonice din Japonia, Saito Kinen Orchestra, a fost înființată în 1984 de Seiji Ozawa și Kazuyoshi Akiyama. Aceștia au reunit atunci mai mulți muzicieni niponi din toată lumea pentru o serie de concerte dedicate cele de-a zecea comemorări a morții mentorului lor, Hideo Saito.
18. Metropolitan Opera Orchestra
Înființată în 1883 de către familiile Morgan și Vaderbilt, Metropolitan Opera Orchestra (Orchestra Operei Metropolitan din New York) se confundă cu istoria Metropolitan Opera din New York, etapele parcurse de teatrul liric american reflectându-se și în activitatea orchestrei. După anii începuturilor, Metropolitan Opera Orchestra a început să atragă dirijori de primă clasă ai timpului precum Mahler, Toscanini, s. a. Aceștia au dat strălucire orchestrei, care din 1930 a început și lunga serie de înregistrări discografice și radio, în perioadă respectivă în rețele radiofonice de peste Ocean operele fiind transmise live.
17. Leipzig Gewandhaus
Această orchestră, înfiinţată în 1743 de 16 familii de negustori din Leipzig, este cea mai veche orchestră civilă din lume. Iniţiativa acestor familii era un fel de răspuns dat Capelei de Stat din Dresda, ansamblu creat şi promovat de curtea imperială. Negustorii lipscani au vrut să spună "şi noi putem face aşa ceva, şi încă într-un mod mai simplu". A luat fiinţă apoi Societatea de concert numită "Marele concert", ai cărei muzicieni au cântat câţiva ani în oficiul unui restaurant, până când cetăţenii oraşului Leipzig, reprezentanţi ai clasei sociale de mijloc, au hotărât că au nevoie de o sală de concert. Cel mai potrivit loc li s-a părut salonul de expoziţie al ţesătorilor şi croitorilor, care, după o serie de renovări şi lucrări de construcţii, s-a transformat într-o sală de 500 de locuri. Aceea a fost prima Gewandhaus – casa celor care se ocupă de haine, şi acolo au început muzicienii să susţină concertele.
16. St. Petersburg Philharmonic
Istoria primii orchestre simfonice din Rusia începe în anul 1882, când a fost infiintată în baza Ordinului lui Alexandru al III-lea, având calitatea de Cor al Muzicanților Curții. La începutul secolului XX, corul a interpretat poemele simfonice O viată de erou și Așa grăit-a Zarathustra de Richard Strauss, Simfonia Nr. 1 de Mahler și Simfonia a nouă a lui Bruckner, Poemul extazului de Scriabin și Simfonia Nr. 1 de Stravinsky, prima dată în Rusia. În acea perioadă, orchestră a fost dirijată de A. Nikisch, R. Strauss, A. Glazunov și S. Kussevitsky.
15. Russian National Orchestra
Fondată în 1990, în contextul social-politic al modernizărilor propuse de fostul președinte sovietic Mihail Gorbaciov, Orchestra Națională Rusă este primul ansamblul orchestral simfonic independent rus după 1918. De asemenea, prima reprezentanță a muzicii clasice rusești care a concertat la Vatican și în Israel, după 1990, Orchestra Națională Rusă a devenit în scurt timp una dintre cele mai apreciate la nivel internațional. Un rol important în ascensiunea acesteia l-au avut și numeroasele înregistrări realizate, unele dintre ele fiind răsplătite cu premii de anvergură. Având la pupitrul său nume precum Mihail Pletnev, Vladimir Jurowski, Kent Nagano, Carlo Ponti jr. sau Vasili Petrenko,
14. Mariinsky Theatre Orchestra
Unul dintre cele mai vechi ansambluri simfonice rusești, Orchestra Teatrului Mariinsky a fost înființată în anul 1783, în timpul domniei țarinei Ecaterina cea Mare, o iubitoare a artei. Aceasta a dispus înființarea unei orchestre la curtea imperială încă din 1729, aceasta devenind orchestră de operă odată cu inaugurarea celor două teatre lirice de anvergură: Teatrul Hermitage și Teatrul Bolsoi. Cel din urmă va deveni din 1860 Teatrul Mariinsky, iar din acel moment începe și istoria ascensiunii Orchestrei Teatrului Mariinsky, care va participă inclusiv la premierele unora dintre marile capodopere lirice rusești din secolele XIX și XX și va deveni unul dintre cele mai appreciate ansambluri de gen din lume. În perioadă recentă, după revenirea la numele inițial înlocuit în perioadă sovietică, Orchestra Teatrului Mariinsky a reintrat în circuitul internațional mai ales prin contribuția dirijorilor Yuri Temirkanov și Valery Gergiev, ultimul aducând ansamblul nu doar între cele mai appreciate orchestre operă și balet ci printre cele mai apreciate orchestre simfonice ale lumii.
13. San Francisco Symphony Orchestra
Unu dintre cele mai bune și valoroase ansambluri simfonice americane, San Francisco Symphony Orchestra stabilește adevărate borne în performanța muzicală de înalt nivel fiind un reper în lumea artistică internațională. Înființată în 1911, San Francisco Symphony Orchestra (Orchestra Simfonică din San Francisco) a căpătat o vizibilitate tot mai mare și a devenit tot mai apreciată odată cu succedarea la pupitrul său a unor nume importante precum Pierre Monteux, Alfred Hertz, Seiji Ozawa, Edo de Waart sau Herbert Blomstedt.
12. New York Philharmonic
Una dintre cele mai vechi orchestre americane, fondată în 1842, Orchestra Filarmonicii din New York (The New York Philharmonic) este și una dintre cele mai valoroase din lume, calitatea concertelor și înregistrărilor efectuate sub bagheta unor maeștri ca Arturo Toscanini, Leopold Stokowski, Leonard Bernstein, Pierre Boulez, Zubin Mehta, Kurt Masur sau Lorin Maazel, fiind apreciată de public și în egală măsură de specialiști care au acordat numeroase premii faimosului ansamblu.
11. Boston Symphony Orchestra
Aflată printre cele mai bune cinci ansambluri simfonice americane, Boston Symphony Orchestră (BSO) este fondată în anul 1881 și își desfășoară majoritatea concertelor în impresionanta Boston Symphony Hall, una dintre cele mai bune săli din lume. După primele decenii de existentă în care a făcut cei dintâi pași spre consacrare, Boston Symphony Orchestra a început să fie tot mai apreciată și să se bucure de un prestigiu tot mai mare în perioada directoratelor muzicale ale lui Serghei Kusevitsky și Carl Munch în care orchestra a avut șansa realizării primelor audiții ale unora dintre lucrările de referință semnate de compozitori precum Prokofiev, Stravinsky sau Bartok.
10. Dresden Staatskapelle
Este printre cele mai vechi orchestre din lume, înființarea sa datând din anul 1548. Parte a Operei de Stat Saxone din Dresda, Staatskapelle Dresden Orchestra are o istorie bogată și interesantă, de-a lungul vremii la pupitrul sau perindându-se mari nume ale lumii muzicale ca Richard Wagner, Richard Strauss, Karl Bohm, iar mai recent, Giuseppe Sinopoli, Sir Colin Davis și Christian Thielemann. Impresionanta sală de concerte a Operei din Dresda, Semperoper oferă cadrul ideal pentru obținerea unei sonorități cu totul speciale a ansamblului, ce o individualizează între celalate orchestre.
9. Budapest Festival Orchestra
Deși are o istorie destul de recentă fiind înființată în 1983 de către dirijorul Ivan Fischer și pianistul Zoltan Kocsis, Budapest Festival Orchestra (Budapesti Fesztiválzenekar) este deja unul dintre cele mai apreciate ansambluri simfonice ungare la nivel internațional.
8. Los Angeles Philharmonic
Una dintre cele mai valoroase orchestre simfonice americane, înființată în 1919, Orchestra Filarmonicii din Los Angeles (Los Angeles Philharmonic Orchestra, „LA Phil”) este și una dintre cele mai apreciate din lume, în activitatea sa ce se desfășoară în cunoscuta Walt Disney Concert Hall, abordând sub baghetă unor dirijori că Otto Klemperer, Zubin Mehta, Andre Previn sau mai recent, Gustavo Dudamel, un vast repertoriu ce cuprinde inclusiv creații ale compozitorilor contemporani.
7. Cleveland Orchestra
Unul dintre cele mai apreciate ansambluri simfonice americane, Cleveland Orchestra a fost înființată în 1918 de către pianista și impresara Adella Prentiss Hughes, primul dirijor al orchestrei fiind Nikolai Sokoloff. La scurt timp după fondarea să, Cleveland Orchestra a început deja sa fie solicitată pentru realizarea mai multor înregistrări radiofonice și discografice. Momentul de vârf al ascensiunii ansamblului american l-a constituit perioada în care postul de director muzical a fost ocupat de George Szell.
6. Bavarian Radio Symphony Orchestra
Înființată în anul 1949, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze (Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks) este una dintre cele trei orchestre simfonice bavareze, fiind considerată a fi cea mai bună dintre ele și a avea cea mai bună prezența în lumea muzicală internațională dintre acestea. De altfel, ansamblul are un număr impresionant de înregistrări, atât LP-uri, cât și CD-uri, dar și radiofonice, venite firesc că urmare a specificului orchestrei. De asemenea, deși nu a avut mulți directori și dirjori, toți au fost apreciați de public, fiind unii dintrei cei mai mari ai timpului lor.
5. Chicago Symphony Orchestra
Unul dintre ansamblurile membre ale grupului „Big Five” ce reunește cele mai bune cinci ansambluri de muzică clasică din SUA, Chicago Symphony Orchestra (Orchestra Simfonică din Chicago) are o istorie de peste un secol. Aceasta începe în anul 1891, când omul de afaceri Charles Norman Fay i-a acordat sprijinul dirijorului Theodore Thomas în fondarea unei orchestre simfonice în Chicago. După câțiva ani, în 1904, Chicago Symphony Orchestra va avea și propria sală de concerte construită de arhitectul Daniel H. Burnham, aici desfășurându-se până astăzi concertele ansamblului american. De-a lungul vremii la pupitrul dirijoral al Chicago Symphony Orchestra s-au perindat nume importante precum Leonard Bernstein, Charles Munch, Eugene Ormandy, Andre Previn, Leopold Stokowski, Claudio Abbado, Pierre Boulez, etc.
4. London Symphony Orchestra
Cea mai veche orchestră londoneză, fondată în 1904, se număra printre marile ansambluri simfonice ale lumii, abordând un repertoriu vast ce cuprinde lucrări ale compozitorilor din toată lumea și din toate perioadele stilistice. Sub conducerea unor dirijori că Sir Colin Davis, Andre Previn sau Valery Gergiev și alături de soliști de prima mărime, London Symphony Orchestra a realizat și numeroase înregistrări, atât discografice, cât și de coloane sonore ale unor celebre pelicule cinematografice realizate la Hollywood.
3. Vienna Philharmonic
Una dintre cele mai vechi orchestre din lume, numărându-se printre primele de acest tip, Wiener Philharmoniker (Orchestra Filarmonicii din Viena) este înființată în 1842 și din punctul de vedere al standardelor artistice se află în topul ansamblurilor simfonice de astăzi. Wiener Philharmoniker a abordat în ultimele decenii cu precădere lucrări scrise până în anul 1900, a statuat o tradiție intrată deja în agenda melomanilor, a Concertului de Anul Nou în care se cântau pagini muzicale create de familia Strauss, și își desfășoară activitatea în celebra sală Musikverein. De-a lungul timpului la pupitrul Wiener Philharmoniker s-au succedat dirijori de prima clasă ca Herbert von Karajan, John Barbirolli, James Levine, Zubin Mehta, Georg Solti, Claudio Abbado, Riccardo Muti, Nikolaus Harnoncourt, Mariss Jansons, Daniel Barenboim, Valery Gergiev, etc.
2. Berlin Philharmonic
Cunoscută atât cu numele său german, cât și ca BPO (Berliner Philharmonisches Orchester), Berliner Philharmoniker este una dintre cele mai bune orchestre din lume, cu o istorie ce începe în anul 1882, ea a reținut numele unor mari dirjori ce s-au succedat la conducerea orchestrei, de la Hâns von Bulow la sfârșitul secolului al XIX-lea la Sergiu Celibidache, Wilhelm Fürtwangler, Herbert von Karajan și mai recent Claudio Abbado și Sir Simon Rattle. Dintre cei amintiți, cel ce și-a pus amprenta asupra perioadei moderne a Berliner Philharmoniker a fost Herbert von Karajan. Vreme de 34 de ani dirijor principal la Berlin, Karajan s-a implicat nu doar în coordonarea artistică a orchestrei ci și în realizarea unei săli de concert de cel mai înalt nivel acustic. Recunoscută pentru interpretările lucrărilor din repertoriul clasic și romantic, Berliner Philharmoniker și-a extins preocupările stilistice și spre muzică secolului XX în timpul prezențelor la pupitrul său a lui Claudio Abbado și Sir Simon Rattle.
1. Royal Concertgebouw
Înființată în 1888 la Amsterdam și înnobilată cu titlu de „Regală” cu ocazia centenarului său, Orchestra Regală Concertgebouw (Concertgebouworkest, Royal Concertgebouw Orchestră) este considerată a fi cea mai bună din lume la această oră, cu cel mai bun sunet. Deși are o istorie veche, Royal Concertgebouw Orchestra a cunoscut o ascesiune fulminantă în ultimii ani, când a fost condusă de dirijorii Riccardo Chailly și Mariss Jansons. Înaintea acestora însă, la pupitrul Royal Concertgebouw Orchestra s-au mai aflat Karl Muck, Bruno Walter, Pierre Monteux sau Bernard Haitink, toți contribuid la îmbogățirea repertoriului orchestrei batave, care astăzi cuprinde inclusiv lucrări din muzică secolului XX și chiar muzică contemporană. Royal Concertgebouw Orchestra are o interesantă legătură artistică și cu țara noastră atât prin vizitele din cadrul Festivalului Internațional George Enescu, cât și prin prezența lui Liviu Prunaru în calitate de concertmaistru (concertmaestru) al prestigiosului ansamblu simfonic.
Orchestra Regală Concertgebouw, condusă de DANIELE GATTI, concertează pe data de 23 septembrie (2017) la București, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu.