Tinerii contratenori, noile superstaturi ale muzicii clasice

Tinerii contratenori sunt noile superstaturi ale muzicii clasice. Dar istoria din spatele acestui fenoment nu este tocmai luminoasă.

Când auzi un contratenor cântând nu îți vine să îți crezi urechilor, vocea lor seamănă cu cea a sopranelor. Tuturor ne este cunoscută trupa BeeGees, care ne-a familiarizat cu falsetto-ul masculin.

Contratenorul classic te transpune într-o altă lume, o astfel de voce nu mai poate fi uitată. Contratenori apreciați precum Alfred Deller, James Bowman, David Daniels și Andreas Scholl sunt celebrați la nivel mondial, muzicieni profesioniști ce cântă în registrul vocii feminine erau rari, chiar și acum 40 de ani, doar câțiva contratenori aveau spectacole la nivel internațional.

În ultimii ani, relansarea repertoriului baroc a readus nevoia unor voci care în vremurile de demult erau ale unor castrato. Noua generație de staruri îi include pe Anthony Roth Costanzo un  “musician perfect”, conform Le Monde, Philippe Jaroussky – ai cărui fan îl urmăresc pretutindeni sau Bejun Mehta.

Dar dacă în secolul nostru să fii contratenor pare ceva fascinant, pe vremuri, prin secolele XVII – XVIII, majoritatea rolurilor de operă și din muzica bisericească era oferită bărbaților. Deoarce femeile nu aveau voie să cânte în biserică, rolurile erau oferite castraților. Tinerii bărbați, înainte de a atinge pubertatea, erau castrați pentru a-și păstra vocea feminină. Bineînțeles că în timpurile noastre nu aveam nici cea mai vagă idea cum sună un castrato, practicile barbare din cecolul XVII fiind eliminate.