- Marcel Ciolacu, desemnat premier de Klaus Iohannis
- Cine este Crin Antonescu?
- Acord între PSD, PNL, UDMR și Grupul Minorităților Naționale. Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale
- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
Tinerii care dezvoltă un proiect cu impact pozitiv pentru mediul înconjurător pot participa la competiţia Future Changers
Vodafone România lansează Future Changers, o nouă competiție internațională pentru tinerii cu cele mai bune și inovatoare idei de utilizare a tehnologiei pentru a ajuta la protejarea mediului înconjurător.
Concursul se desfășoară în perioada 23 septembrie – 20 octombrie, iar persoanele interesate să participe se pot inscrie prin încărcarea unei propuneri scrise sau video ce evidențiază ideea lor pe portalul online Vodafone Future Changers.
“Tinerii sunt cei mai în măsură să aducă schimbarea. Vodafone își dorește să recruteze și să sprijine pe cei mai străluciți formatori digitali ai viitorului pentru a susține misiunea de a schimba lumea și de a proteja mediul”, spune Fragiski Melissa, HR Director, Vodafone România.
Juriul va selecta primele zece cele mai bune idei, iar câștigătorul va primi 5.000 lire sterline și posibilitatea de a-și pune în practică ideea cu ajutorul Imperial College London printr-un program de trei luni într-un incubator.
„În cadrul Imperial, suntem pasionați să dezvoltăm talentul antreprenorial și să susținem noua generație de vizionari și pionieri în a gândi la scară largă, a fi îndrăzneți și a face o diferență. Ca parte a acestei misiuni, suntem încântați să sprijinim programul Future Changers și abia așteptăm să lucrăm împreună la materializarea ideii câștigătoare”, a declarat directorul de Antreprenoriat de la Imperial College London, Ben Mumby-Croft.
Competiția Future Changers continuă seria recentă a inițiativelor Vodafone, care include Bright Sparks, un program dedicat pentru zece startup-uri digitale dezvoltate în colaborare cu Oxford University Innovation, incluzând mentorat și suport pe o perioadă de 12 luni.
Vodafone Group are divizii în 24 de țări, 42 de rețele mobile partenere și operațiuni de broadband fix în 19 țări.
sursa: green-report.ro