- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Timebox – documentarul românesc despre puterea memoriei – intră în cinematografe pe 6 decembrie
Documentarul Timebox va fi lansat în cinematografele din România pe 6 decembrie. Premiera va avea loc la Cinema Elvire Popesco, în prezența regizoarei Nora Agapi și a producătoarei, Monica Lăzurean Gorgan, vineri, 6 decembrie, de la ora 18:30.
Filmul a fost premiat în cadrul mai multor festivaluri internaționale, printre care Festivalul Internațional de Film Documentar de la Jilhava unde a luat premiul pentru Cel mai bun film Documentar (în competiția Between the Seas), TIFF 2019 unde a primit o mențiune specială din partea juriului și Dokufest IDFF, în Kosovo, unde a fost premiat pentru Cel mai bun film (în competiția Balkan Dox).
Documentarul, dincolo de implicarea profund personală, explorează puterea memoriei. Incursiunile în trecut prin imaginile de arhivă sunt aproape ficționale, iar implicațiile filozofice și politice ridică întrebări care merg mai departe de povestea propriu zisă a filmului.
Filmările făcute de Ioan Matei Agapi în orașul Iași, de-a lungul a 40 de ani, reprezintă acum cea mai mare arhivă personală din România filmată pe peliculă, care cuprinde imagini cu întâlnirile de partid și petrecerile interne, imagini necunoscute până acum cu Ceaușescu și Ion Iliescu, dar și multe imagini cu familia Agapi, rezultând peste 21.000 metri de peliculă, adică 35 de ore de material filmat între ani 1960 și 1990.
Regizoarea Nora Agapi, care a filmat timp de 4 ani pentru documentar, a mărturisit că iniţial a intenţionat să facă un film-portret despre tatăl ei, folosindu-se de arhiva lui, “ca un eseu care susţine omagiul pe care i-l aduc prin poveste. Însă decizia bruscă a autorităţilor din cadrul Primăriei Iași de a-l scoate din casă şi de a-l muta cu tot cu considerabila lui arhivă de filme în spații nelocuibile, m-a forţat să văd realitatea altfel, iar filmul are o turnură neașteptată”.
Trailerul poate fi urmărit aici: https://www.youtube.com/watch?v=NMP-_NULR50
Filmul este regizat de Nora Agapi, produs de Monica Lăzurean-Gorgan și Nora Agapi, prin casa de producție Manifest Film și susținut de Radio Guerrilla, aarc.ro, Mega Image, Dacin Sara și Uniunea Cineaștilor din România.
Programul proiecțiilor în București:
Cinema Elvire Popesco
– bilete aici: https://bit.ly/2O4c4ke –
Vineri, 6 decembrie, de la 18:30
Duminică, 8 decembrie, de la 13:30 Miercuri, 11 decembrie, de la 18:30
Sâmbată, 14 decembrie, de la 13:30
Alte cinematografe din București:
Muzeul Național al Țăranului Român – din 7 decembrie
Cinema Union – din 6 decembrie
Proiecții în țară:
Brașov – vineri, 13 decembrie – ora 19:00, la Cinemateca_Patria
Timișoara – joi, 12 decembrie – ora 20:00, la Centrul Cultural Casa Artelor
Cluj – sâmbătă, 7 decembrie – ora 19:00, la Cinema ARTA
Proiecții internaționale – duminică, 1 decembrie – ora 14:00 – EASTWARDS (The Hague, Netherlands)
Programul complet al proiecțiilor se poate vedea aici: link.
Despre regizor:
Nora Agapi este director de imagine și regizor de film documentar. Este coregizor al filmului “Low Cost” si director de imagine pentru “Leaving Transylvania”, “Pe Cărări Nebătute”/”Off The Bitten Track”, “Decoding Dacia”,“The Hunt for Transylvanian Gold”, “A Young Mind: the Making of a Filmmaker”.