- Marcel Ciolacu, desemnat premier de Klaus Iohannis
- Cine este Crin Antonescu?
- Acord între PSD, PNL, UDMR și Grupul Minorităților Naționale. Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale
- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
Tiberiu Soare nu mai este directorul Operei Naționale
Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu a transmis, în această seară, pe Facebook faptul că a decis de comun acord cu dirijorul Tiberiu Soare ca acesta să nu mai ocupe funcţia de director general interimar al Operei Naţionale Bucureşti (ONB).
„În situaţia creată la Opera Naţională din Bucureşti, care a cunoscut o escaladare nedorită în ultimele zile, dl. Tiberiu Soare a convenit împreună cu mine să se retragă din postul de director general interimar, acceptând postul de director adjunct. L-am rugat pe dl. Vlad Conta, în care am de asemenea mare încredere, să preia postul de director general interimar al Operei Naţionale din Bucureşti. I-am propus d-lui Johan Kobborg să ocupe un post nou creat de director artistic al baletului ONB.” – scrie ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu pe pagina sa de Facebook.
Decizia vine ca urmare a tensiunilor care s-au creat în jurul deciziei luate de fostul director interimar al Operei, Tiberiu Soare, ca balerinul şi coregraful Johan Kobborg, care figurase până marţi pe site-ul ONB ca director artistic al instituţiei, să nu mai ocupă această poziţie. Tiberiu Soare motivase decizia sa, criticată de corpul de balet al Operei Naţionale Bucureşti, prin faptul că Johan Kobborg ocupa un post care nu corespundea organigramei de funcţionare a instituţiei, deţinând o titulatură incorectă din punct de vedere legal.
În urma consultării cu Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu, Tiberiu Soare va ocupa postul de director adjunct, iar dirijorul Vlad Conta va deveni noul director general interimar al ONB.