- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
‘The National”, ”Jungle” şi ”Razorlight” la Summer Well
Trupele „The National”, „Jungle” şi „Razorlight” vor concerta la Festivalul Summer Well, care va avea loc de vineri până duminică pe domeniul Ştirbey din Buftea.
Festivalul debutează vineri cu Night Picnic, unde vor cânta Son Lux şi Orchestra Simfonică din Bucureşti, care interpretează într-o manieră clasică cele mai cunoscute piese ale artiştilor care vor urca pe scenă în cele două zile de festival, informează organizatorii.
Summer Well 2019 înseamnă două scene, after party, zonă de shopping, Summer Wellness, instalaţii de artă, expoziţii, street food, glamping şi multe altele, precizează sursa citată.
Porţile Summer Well se deschid vineri la ora 18,00, iar sâmbătă şi duminică la ora 12,00.
Sâmbătă, pe scena principală – Orange Main Stage – vor urca artiştii de la Red Rum Club, Tender, Pale Waves, Jungle şi The 1975, iar pe Red Bull Music Stage vor putea fi urmăriţi şi ascultaţi Subcarpaţi şi IAMDDB. După ora 23,00, la after party vor veni cei de la SPP şi Nicecream FM.
În ultima zi de festival vor putea fi ascultaţi la scena principală Zola Blood, Black Honey, Maribou State, Razorlight şi The National, iar la cea de a doua scenă – Kida (DJ Set), Bobby Basil şi AJ Tracey. La after party vor veni Zimbru şi David August.
Vizitatorii vor avea ocazia să descopere la Summer Well Art Collection o serie de proiecte artistice realizate special pentru acest eveniment de artişti internaţionali celebri. Printre aceştia se numără Luke Jerram cu Museum of the Moon, Quintessenz cu o instalaţie captivantă ce foloseşte tipare, forme şi culoare pentru a schimba percepţia asupra spaţiului, Javier Riera cu Landscape Light Interventions, Tina Fung şi Reza Hasni cu Labradorescence.
În premieră la ediţia de anul acesta Summer Well X reuneşte conferinţe, expoziţii de artă, cine exclusiviste, zone de gaming – în colaborare cu Visual Playground, One Night Gallery, WeDine sau Bucharest Gaming Week.
Tot în premieră, anul acesta participanţii îşi pot upgrada biletele pentru Bellevue Lounge, zona cu bar privat şi platformă amenajată pentru vizionarea concertelor.
Campingul Summer Well se deschide vineri, la ora 12,00, şi se închide luni, la ora 12,00, informează organizatorii. Opţiunile de camping sunt Basic Camping, Flying tent sau Glamping.
Preţul unui abonament este de 295 lei + taxe până pe data de 8 august (inclusiv) şi 345 lei în zilele festivalului. Abonamente şi bilete de o zi pentru festival se găsesc pe www.summerwell.ro şi în aplicaţia de mobil a festivalului.
Accesul în spaţiul dedicat Summer Well va fi permis pe baza biletului valid. La intrarea în spaţiul festivalului şi după validarea abonamentului/ biletului participanţii vor primi câte o brăţară care va fi valabilă pe parcursul celor trei zile şi care trebuie păstrată la mână pe toată durata evenimentului.
Pentru Summer Well a fost creată o linie specială de transport, care este operată de RATB. Autobuzele vor pleca în fiecare zi de festival din staţia Clăbucet din Bucureşti – vineri între orele 17,30 – 1,00, iar sâmbătă şi duminică între 12,00 şi 4,00. Plecarea din Buftea se va face din staţia amenajată lângă domeniul Stirbey. Preţul unei singure călătorii este de 9 lei şi biletele pot fi achiziţionate exclusiv din staţiile de autobuz dedicate festivalului.