Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, duminică, după şedinţa de la Palatul Victoria, că persoanele din state terţe vor trebui să prezinte un test PCR, nu mai vechi de 48 de ore, la intrarea în ţară. Cei nevaccinaţi vor sta 10 zile în carantină. De asemenea, se impune carantină pentru cetăţenii UE care nu sunt vaccinaţi sau trecuţi prin boală. Din 20 decembrie, România va implementa formularul de localizare a pasagerului.
”Măsurile care s-au discutat şi care urmează să fie adoptate în perioada imediat următoare se referă la limitarea răspândirii acestei noi tulpini şi de aceea, românii şi alţi cetăţeni din UE care vin din ţări terţe, deci din afara Uniunii, vor prezenta un test RT-PCR obţinut cu cel mult 48 de ore înaintea călătoriei. Cei care nu sunt vaccinaţi, vor intra în carantină timp de 10 zile”, a anunţat Alexandru Rafila, la finalul şedinţei de la Guvern care a durat mai mult de patru ore.
”Cei care vin din alte ţări, dar din spaţiul UE, vor continua să prezinte, ca şi până în prezent, certificatul verde care să ateste vaccinarea, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile sau rezultatul negativ al unui test RT-PCR, obţinut cu cel mult 72 de ore înaintea călătoriei. Persoanele nevaccinate care nu au trecut prin boală în ultimele 6 luni, care călătoresc din alte state membre ale UE aflate în zona roşie, urmează să fie carantinate timp de 10 zile”, a mai afirmat Rafila.
Potrivit acestuia, dacă persoanele nevaccinate şi care nu au trecut prin boală nu prezintă test PCR realizat cu 72 de ore înaintea călătoriei, vor intra în carantină timp de 14 zile.
Ministrul Sănătăţii a explicat că măsurile vor intra ăn vigoare în curând, dar va fi lăsat un termen pentru ca persoanele vizate să se poată conforma.