- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” reia reprezentațiile în Sala Mare de Spectacole în octombrie
Trupa Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galați încheie Stagiunea Estivală care le-a oferit iubitorilor de teatru posibilitatea de a viziona spectacole în aer liber toată vara și se întoarce în Sala Mare după 30 de săptămâni în care ușile acesteia au fost închise.
Ultima reprezentație în exterior va avea loc duminică, 27 septembrie 2020, la ora 20:00, în Curtea Interioară a Teatrului. Se va juca Buzunarul cu pâine de Matei Vișniec în regia lui Vlad Ajder, același spectacol care a deschis Stagiunea Estivală pe 7 iunie.
În luna octombrie, Teatrul va relua reprezentațiile în Sala Mare, unde va prezenta spectacole în serile de vineri, sâmbătă și duminică, de la ora 19:00.
Primul spectacol în Sala Mare va fi Fat pig de Neil LaBute în regia Laurei Moldovan și se va juca vineri, 2 octombrie, la ora 19:00. Calendarul reprezentațiilor programate în octombrie poate fi consultat pe fanitardini.ro/program, iar biletele la spectacole pot fi cumpărate de pe bilete.fanitardini.ro.
„După 30 de săptămâni în care Sala Mare de Spectacole a Teatrului Dramatic «Fani Tardini» a fost închisă din cauza situației epidemiologice, suntem fericiți să pășim din nou, alături de publicul nostru, în Sală, locul în care ne bucurăm împreună de teatru de 65 de ani. Întoarcerea în Sală, care pentru mulți dintre noi este echivalentă cu întoarcerea acasă, este, totodată, o mare responsabilitate pentru toți – instituție, artiști și spectatori – și am luat toate măsurile pentru ca ea să se facă în condiții de maximă siguranță sanitară”, declară directorul general al Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, actorul Florin Toma.
Pentru protejarea sănătății spectatorilor și artiștilor, spectacolele din Sala Mare a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” – atât cele cu publicul în Sală, cât și cele cu publicul pe gradene pe scenă – se vor desfășura cu un număr maxim de spectatori ce reprezintă jumătate din capacitatea normală.
În Sala de Spectacole sunt montate dispozitive de dezinfecție cu lumină ultravioletă UV-C. Acestea vor dezinfecta aerul și suprafețele înainte și după fiecare spectacol. Dispozitivele sunt în concordanță cu Directivele Europene 2014/35/EC, 2014/30/EC, 2012/19/EC, 2006/25/EC, Standardul ISO 15858 și sunt acreditate ISO 9001/2015 de către DEKRA Germania.
Totodată, Teatrul va decontamina aerul din Sală prin nebulizare, în conformitate cu măsurile prevăzute în Ordinul nr. 3142/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii.
Conform aceluiași Ordin, spectatorii vor fi termoscanați la intrarea în Teatru. Acelora care vor înregistra temperaturi mai mari de 37,3 grade Celsius nu li se va permite accesul în interior și li se va rambursa contravaloarea biletelor achiziționate.
De asemenea, spectatorii vor fi obligați să poarte mască de protecție de la intrarea în Foaier și până la ieșirea de la spectacol, să păstreze distanța față de ceilalți spectatori, să-și dezinfecteze mâinile și să respecte culoarele de acces și de evacuare, precum și așezarea în Sală.
Teatrul încurajează publicul să consulte programul de spectacole și să cumpăre bilete online pe fanitardini.ro.