- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Teatrul Bulandra – săptămână dedicată regizorului Alexandru Darie
Teatrul Municipal ”Lucia Sturdza Bulandra” dedică săptămâna aceasta regretatului regizor Alexandru Darie, cel care a fost timp de 17 ani director al acestei importante instituţii de cultură.
Potrivit unui comunicat al Teatrului “Bulandra” transmis marţi AGERPRES, pe pagina de Facebook sunt postate fotografii, cronici, gânduri ale lui Alexandru Darie şi ale celor cu care a lucrat de-a lungul anilor.
Ziua de 14 ar fi fost ziua de naştere a lui Alexandru Darie. Duminică, de la ora 19,00, va fi difuzată, atât pe Facebook, cât pe site-urile www.bulandra.ro, producţia manifest “Coriolanus”, de William Shakespeare.
Cu o distribuţie de 70 de actori, “Coriolanus” pune în prim plan lupta pentru putere a personajului principal, precum şi sfârşitul tragic al acestuia, pe altarul ambiţiei şi al grandomaniei, se arată în comunicat.
“Este necesar în România să se revină la teatrul politic, pentru că nu este numai o formă de protest, ci şi o formă de conştientizare a ceea ce ni se întâmplă. E un adevăr aparent banal pe lângă care trecem, când vorbim de teatru sau de Shakespeare, că teatrul e oglinda vremurilor. Iată că e o oglindă destul de mare şi de precisă”, afirma Alexandru Darie.
Din distribuţie fac parte, printre alţii, actorii Şerban Pavlu, Radu Amzulescu, Ana Ioana Macaria, Dan Bădărău, Camelia Maxim, Simona Pop, Ionel Mihăilescu, Gheorghe Ifrim, Romeo Pop, Antoaneta Cojocaru, Constantin Dogioiu, Elias Ferkin.