- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Tăriceanu, trimis în judecată pentru abuz în serviciu
Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată marți de către Parchetul General, fiind acuzat că, în calitatea pe care o avea de preşedinte al Senatului, nu a făcut demersurile pentru încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu, care fusese declarat incompatibil şi nu avea dreptul să ocupe o funcţie publică. În acest dosar, senatorul Cristian Marciu a fost trimis în judecată pentru uzurpare de calităţi oficiale.
Tăriceanu este acuzat că nu a constatat încetarea mandatului senatorului Cristian Marciu, acesta având o decizie definitivă în instanţă privind încălcarea legii incompatibilităţilor.
Tăriceanu a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu și complicitate la infracțiunea de uzurpare de calități oficiale, iar Cristian Marciu, pentru uzurpare de calități oficiale.
Conform Parchetului General, primul inculpat (n.r. – senatorul Cristian Marciu) se afla în incompatibilitate cu funcția de senator, având interdicția de a mai ocupa o funcție sau o demnitate publică timp de 3 ani de la data de 4 martie 2015, când a rămas definitivă și irevocabilă decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din 11 decembrie 2016 și până acum, el a folosit fără drept calitatea oficială de senator în actuala legislatură, spun procurorii. În această calitate, a îndeplinit acte care implică exercițiul autorității de stat, a participat la ședințele Senatului, a făcut parte din comisii permanente și speciale ale Senatului, a avut inițiative legislative, a votat proiecte de acte normative, a adresat întrebări și interpelări.
În ceea ce îl privește pe Tăriceanu, procurorii spun că, în perioada 2 martie 2017 – 2 septembrie 2019, când era președinte al Senatului, nu a făcut demersuri pentru a constata încetarea mandatului de senator al lui Marciu. Astfel, Tăriceanu nu a supus la vot în plenul Senatului adoptarea unei hotărâri de vacantare a locului de senator al lui Marciu, cauzând “vătămarea drepturilor persoanei care, în urma alegerilor parlamentare din data de 11 decembrie 2016 a ocupat pe buletinul de vot pentru funcția de senator poziția următoare”.
Tăriceanu este acuzat că l-a ajutat pe Marciu să folosească fără drept calitatea oficială de senator ce implică exercițiul autorității de stat, urmată de îndeplinirea actelor legate de această calitate.
Rechizitoriul și dosarul cauzei au fost trimise Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La sfârșitul lunii octombrie, Curtea Constituțională a respins, cu majoritate de voturi, cererea formulată de președintele Senatului, Robert Cazanciuc, și a constatat că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Senat și Parchetul General. Era vorba despre dosarul în care acum Tăriceanu a fost trimis în judecată și pentru care Robert Cazanciuc sesizase CCR în luna mai.
La sfârșitul lunii ianuarie 2020, lui Călin Popescu Tăriceanu i s-a adus la cunoștință că este suspect în dosarul ce vizează incompatibilitatea senatorului Cristian Marciu.
Ancheta viza modul în care Cristian Marciu, senator PSD de Giurgiu, a fost menţinut în funcţie cu toate că, în anul 2015, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au declarat, definitiv, incompatibil după ce a avut afaceri cu instituţii ale statului.