- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Tamara Buciuceanu-Botez va fi premiată pentru întreaga carieră la TIFF Sibiu 2016
Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez, supranumită "Doamna comediei româneşti", va primi un Premiu de excelenţă pentru întreaga activitate artistică la cea de-a zecea ediţie TIFF Sibiu, sâmbătă, 25 iunie, de la ora 22.00, în Piaţa Mare din Sibiu, potrivit unui comunicat al festivalului.
Una dintre cele mai îndrăgite şi apreciate actriţe din România, Tamara Buciuceanu-Botez, în vârstă de 86 de ani, va fi celebrată la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), ediţia de Sibiu (care are loc în perioada 22 – 26 iunie) pentru impresionanta sa carieră de peste 60 de ani în filmul şi teatrul românesc. În cadrul evenimentului (25 iunie) va fi proiectat şi unul dintre filmele care i-au marcat cariera, "Cuibul de viespi" (1986), de Horea Popescu.
Exponentă de marcă a generaţiei de aur a actoriei româneşti, Tamara Buciuceanu-Botez a jucat de-a lungul carierei în peste 40 de producţii cinematografice.
Născută la Tighina (Republica Moldova), pe 10 august 1929, şi-a început studiile de actorie la Iaşi şi le-a absolvit la Bucureşti, la Institutul de Teatru, în 1952.
În cei 60 de ani de carieră, "Doamna comediei româneşti", cum a fost supranumită, a dat culoare multor filme şi spectacole remarcabile şi a devenit extrem de populară cu rolul exigentei profesoare de matematică Isoscel, din seria "Liceenii".
A apărut în filme ca "Titanic-vals" (1964), "Toate pânzele sus" (1976), "Alo, aterizează străbunica!" (1981), "Grăbeşte-te încet" (1981), "Primăvara bobocilor" (1985), "Cuibul de viespi" (1987) sau recentele "Nuntă Mută" (2008) şi "Toată lumea din familia noastră" (2012).
A jucat pe scenele marilor teatre din Capitală – Teatrul Odeon (fostul Giuleşti), Teatrul de Comedie, Bulandra, Teatrul Naţional sau Teatrul de Operetă, unul dintre cele mai îndrăgite roluri ale sale fiind cel al Coanei Chiriţa. De asemenea, şi-a împrumutat vocea unor personaje faimoase în animaţii şi în spectacole radiofonice.