Concertul în aer liber de la Waldbühne – live la UNMB

Concertul în aer liber de la Waldbühne – live la UNMB

În Studioul de Operă al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti are loc sâmbătă, 1 iulie 2017, o nouă transmisiune directă din stagiunea Orchestrei Filarmonicii din Berlin. De data aceasta este vorba despre ultimul concert; manifestarea va avea loc sub cerul liber, pe scena de la Waldbühne. La pupitrul dirijoral se va afla Gustavo Dudamel; el va conduce programul din care fac parte Simfonia a III-a op. 97 în Mi bemol major "Renana" de Robert…

Mai mult

Festivalul OPERA-mania ’17 – ziua a II-a

Festivalul OPERA-mania ’17 – ziua a II-a

Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti organizează în perioada 14-19 iunie, ediţia a IV-a a Festivalului studenţesc OPERA-mania ‘17. Astăzi, 15 iunie, la Sala "Dinu Lipatti", de la ora 16.00, are loc o lansare de cărţi şi DVD semnate Teodora Constantinescu şi Daniel Prallea-Blaga. De la ora 18.00, în Studioul de Operă şi Multimedia, studenţii anului I ai clasei de arta actorului şi mişcare scenică, îndrumaţi de Filip Ristovski, prezintă publicului "Actoria în OPERA-mania, printre…

Mai mult

Soprana Angela Gheorghiu, distinsă de Universitatea din Bucureşti cu titlul de Doctor Honoris Causa

Soprana Angela Gheorghiu, distinsă de Universitatea din Bucureşti cu titlul de Doctor Honoris Causa

Universitatea din Bucureşti va acorda luni, 29 mai, titlul onorific de Doctor Honoris Causa sopranei Angela Gheorghiu, o personalitate remarcantă a operei internaţionale. Ceremonia va avea loc la Palatul Facultăţii de Drept al Universităţii din Bucureşti, în Sala ,,Constantin Stoicescu”, începând cu ora 12.00. Angela Gheorhiu şi-a făcut debutul internaţional în 1992 la Royal Opera House în La Bohème, la Metropolitan Opera New York şi la Opera de Stat din Viena. La Royal Opera House…

Mai mult

‘Tosca’ – transmisă de Universitatea de Muzică din Bucuresti, în direct, de la Berlin

‘Tosca’ – transmisă de Universitatea de Muzică din Bucuresti, în direct, de la Berlin

Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi Institutul Goethe propun publicului sâmbătă, 22 aprilie 2017, un nou concert în transmisiune directă de la Filarmonica din Berlin. Orchestra prestigioasei instituţii va evolua în cadrul stagiunii curente, sub bagheta dirijorului Simon Rattle şi va prezenta opera "Tosca" de Giacomo Puccini. Solişti – soprana Krīstine Opolais, tenorul Marcelo Álvarez, bas-baritonul Evgeny Nikitin şi basul Alexander Tsymbalyuk, între alţii. Concertul va fi proiectat în Sala de Operă a Universităţii…

Mai mult

UNMB propune un nou concert LIVE de la Filarmonica din Berlin

UNMB propune un nou concert LIVE de la Filarmonica din Berlin

Institutul Goethe şi Universitatea Naţională de Muzică din București propun un nou concert în transmisiune directă de la Filarmonica din Berlin. Astăzi, 12 martie 2017, de la ora 21:00, violonistul Pinchas Zukerman revine după o absență de mai bine de zece ani pe scena filarmonicii berlineze, propunând publicului Concertul în si minor pentru vioară și orchestră semnat de compozitorul britanic Edward Elgar. Sub bagheta dirijorală a reputatului Zubin Mehta, seara va continua cu Simfonia a…

Mai mult

Stagiune de concerte la Universitatea Națională de Muzică din București

Stagiune de concerte la Universitatea Națională de Muzică din București

Primul concert din noua stagiune propusă de Universitatea Națională de Muzică din București va avea loc marți, 28 februarie, în Sala ”George Enescu”, de la ora 19:00. Sub genericul ”Noi dăm tonul”, Universitatea intenționează să devină un centru de interes în circuitul muzical al publicului bucureștean. ”Maeștri și discipoli” va fi una dintre direcțiile permanente ale acestei stagiuni, evidențiată și în cadrul primului concert. Percuționiștii Alexandru Matei și Sorin Rotaru, cadre didactice ale Universității de…

Mai mult

Concert extraordinar de Ziua Madrigalului

Concert extraordinar de Ziua Madrigalului

Corul Naţional de Cameră “Madrigal-Marin Constantin” va susţine un concert extraordinar pentru a marca Ziua Madrigalului, pe 26 februarie 2017, începând cu ora 17:00, la Sala de Spectacol “George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. Concertul este consacrat împlinirii a 92 de ani de la naşterea regretatului dirijor şi compozitor Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal. Invitatul special al acestei ediții este dirijorul Ion Marin, fiul maestrului Marin Constantin și director de onoare al Corului…

Mai mult

Filarmonica din Berlin – în direct la UNMB

Filarmonica din Berlin – în direct la UNMB

Institutul Goethe din Bucureşti şi Universitatea Naţională de Muzică propun un nou concert în transmisiune directă de la Filarmonica din Berlin. Astăzi de la ora 19.00, orchestra instituţiei reia concertul pe care l-a susţinut în 12 noiembrie 1989, la trei zile după căderea zidului Berlinului. Special pentru cetăţenii Germaniei de Est, Daniel Barenboim a cântat şi dirijat Concertul nr. 1 în Do major pentru pian şi orchestră de Ludwig van Beethoven, precum şi Simfonia a…

Mai mult

Începe Festivalul de Harpă București

Începe Festivalul de Harpă București

Între 28-30 octombrie 2016, Universitatea Națională de Muzică din București și Asociația Harpiștilor din România organizează a doua ediție a Festivalului de Harpă București și Expoziția de Harpe. Ambele evenimente au loc la Universitatea Națională de Muzică București. Festivalul de Harpă București reunește harpiști din țară și străinătate pentru a celebra trecerea a 125 de ani de harpă în România, însă principalul scop al festivalului este promovarea harpei în rândul publicului tânăr. Astăzi va avea…

Mai mult

Bursierii SoNoRo Interferențe vor cânta la Port Cetate și la Universitatea de Muzică

Bursierii SoNoRo Interferențe vor cânta la Port Cetate și la Universitatea de Muzică

Bursierii programului SoNoRo Interferențe vor cânta la Port Cetate și la Universitatea de Muzică, la sfârșitul lunii aprilie, intrarea la evenimente fiind liberă, informează un comunicat al organizatorilor. Inițiat în 2007, SoNoRo Interferențe, programul educativ din cadrul platformei culturale SoNoRo, are scopul de a contribui la ridicarea nivelului profesional al tinerilor muzicieni români și la lărgirea orizontului lor cultural, în context european. De-a lungul celor zece ani, peste 250 de tineri au avut șansa de…

Mai mult
1 2 3