Gala Premiilor UNITER 2018: Cine au fost desemnaţi cei mai buni actori, scenografi şi regizori

Gala Premiilor UNITER 2018: Cine au fost desemnaţi cei mai buni actori, scenografi şi regizori

Peste 100 de actori, scenografi şi regizori au fost prezenţi, luni seara, la Alba Iulia, la Gala Premiilor UNITER, ajunsă la cea de-a 26-a ediţie, în cadrul căreia s-a sărbătorit teatrul românesc, fiind acordate peste 20 de premii pentru diferite roluri, activităţi sau spectacole. Gala Premiilor UNITER s-a organizat, în anul Centenar, la Alba Iulia, oraş în care în urmă cu 100 de ani s-a votat unirea Transilvaniei cu România. Evenimentul a avut loc în…

Mai mult

UNITER: “50 de secunde”, de Daniel Oltean, desemnată cea mai bună piesă românească pe 2017

UNITER: “50 de secunde”, de Daniel Oltean, desemnată cea mai bună piesă românească pe 2017

“50 de secunde”, de Daniel Oltean, a fost desemnată cea mai bună piesă românească a anului 2017, de juriul concursului de dramaturgie care este organizat de Uniunea Teatrală din România, potrivit unui comunicat remis  de UNITER. Juriul concursului a fost format din criticul Marina Constantinescu, regizorul Alexandru Maftei, regizorul Vlad Massaci, criticul Dan C. Mihăilescu şi criticul Marian Popescu. Au fost desemnate finaliste piesele “O miu nouă sute optsprezece reîncărcat”, de Radu Macrinici, “50 de…

Mai mult