Gaudeamus 100 – ediție aniversară la malul mării
Zilnic, între orele 15.00 şi 23.00, o mare de cărți îi așteaptă pe turişti şi pe constănţenii iubitori de carte pentru o doză estivală de cultură, în perioada 12 – 16 august în Piațeta Perla din Mamaia. În premieră în acest an, Târgul Gaudeamus Litoral este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța. Președintele de onoare al acestei ediții va fi domnul Decebal Făgădău, primarul orașului Constanța. Printr-o fericită coincidență, în această vară se împlinesc și…
Mai mult