Trieste Film Festival – „Alice T.”, de Radu Muntean, şi documentarul „Distanţa dintre mine şi mine”, în competiţii

Trieste Film Festival – „Alice T.”, de Radu Muntean, şi documentarul „Distanţa dintre mine şi mine”, în competiţii

Lungmetrajul „Alice T.”, de Radu Muntean, şi documentarul „Distanţa dintre mine şi mine”, despre Nina Cassian, au fost incluse în competiţiile celei de-a 30-a ediţii a Trieste Film Festival, care va avea loc între 18 şi 25 ianuarie. Pelicula lui Radu Muntean, lansată în noiembrie în cinematografele româneşti, va concura cu opt filme, între care „Donbass” al lui Sergei Loznitsa, şi „Fuga”, de Agnieszka Smoczyńska. Pentru rolul principal din al şaselea lungmetraj al lui Radu…

Mai mult

Filmul “Alice T.”, de Radu Muntean, în competiţie la Festivalul de la Locarno 2018

Filmul “Alice T.”, de Radu Muntean, în competiţie la Festivalul de la Locarno 2018

“Alice T.”, cel mai nou lungmetraj regizat de Radu Muntean, va avea premiera mondială pe 4 august, în competiţia internaţională a Festivalului de Film de la Locarno, Elveţia. Cu un scenariu semnat de Alexandru Baciu, Radu Muntean şi Răzvan Rădulescu, filmul o are în prim plan pe Alice Tarpan (Andra Guţi), de aproape 17 ani, urmărind relaţia acesteia cu mama sa adoptivă, Bogdana (Mihaela Sîrbu), pe fondul unei adolescenţe complicate. “Alice T.” este cel de-al…

Mai mult