Andre Rieu va concerta, în premieră, pe Cluj Arena

Andre Rieu va concerta, în premieră, pe Cluj Arena

Muzicianul Andre Rieu va concerta pentru prima dată la Cluj, pe 5 aprilie 2019, biletele pentru spectacolul său urmând să fie puse în vânzare începând de joi. “Starul mondial Andre Rieu este fără îndoială unul dintre cei mai populari muzicieni internaţionali ai momentului. Cunoscut ca fiind “Regele Valsului” din Mexic până în Australia, Andre Rieu susţine concerte în prezenţa a peste 600.000 de spectatori pe an, depăşind numărul spectatorilor care asistă la concertele superstarurilor internaţionale…

Mai mult

VISUL, o nouă premieră a Teatrului Masca!

VISUL, o nouă premieră a Teatrului Masca!

Primăria Municipiului București, prin Teatrul Masca, prezintă cea de-a doua PREMIERĂ a stagiunii de interior– VISUL, un spectacol de Mihai Mălaimare, după “Visul unei nopți de vară”, de William Shakespeare. Premiera spectacolului va avea loc Sâmbătă, 10 noiembrie, ora 19.00. În încercarea de a evita o soartă impusă de prejudecăți și de legile cetății, două cupluri de îndrăgostiți părăsesc Atena și își caută refugiul în pădure. Aici, vor lupta din ură și din iubire deopotrivă,…

Mai mult

Filmul “Moromeţii 2” va avea premiera naţională pe 5 noiembrie

Filmul “Moromeţii 2” va avea premiera naţională pe 5 noiembrie

Filmul “Moromeţii 2”, cea mai aşteptată producţie a anului, va avea premiera naţională pe 5 noiembrie la Sala Palatului din Capitală. Potrivit unui comunicat al Transilvania Film, pelicula readuce pe marile ecrane, după mai bine de 30 de ani, personajele lui Marin Preda sub regia aceluiaşi Stere Gulea. Imaginea filmului este alb-negru şi este semnată de Vivi Drăgan Vasile. ‘Moromeţii 2’ continuă povestea familiei lui Ilie Moromete, din satul din Câmpia Dunării, şi-l are în…

Mai mult

Prâslea cel Voinic și merele de aur @ Teatrul Excelsior

Prâslea cel Voinic și merele de aur @ Teatrul Excelsior

Teatrul Excelsior prezintă joi, 1 noiembrie 2018, ora 19:00, premiera oficială a spectacolului Prâslea cel Voinic şi merele de aur, adaptare a basmului omonim scris de Petre Ispirescu, în regia lui Eduard Petru Jighirgiu. Prâslea cel voinic și merele de aur este mai mult decât povestea unui împărat, a celor trei fii ai săi și a copacului cu mere de aur. Regizorul Eduard Petru Jighirgiu a suflat pulberea timpului așternută peste minunatul basm scris de Petre…

Mai mult

Filmul despre Nina Cassian, în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest

Filmul despre Nina Cassian, în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest

Documentarul „Distanța dintre mine și mine”, despre poeta Nina Cassian, un film de Mona Nicoară și Dana Bunescu, după o idee a Adei Solomon, va avea premiera în cadrul celei de-a noua ediții a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, iar din 8 martie 2019 va rula în cinematografele românești. Filmul va fi proiectat pe 23 octombrie, de la ora 20.00, la Cinema Muzeul Țăranului, în prezența echipei de producție care va participa apoi…

Mai mult

Zola Jesus – live, în premieră la București

Zola Jesus – live, în premieră la București

Artista americană Zola Jesus, una din cele mai interesante prezenţe pe scena dark wave, concertează pentru prima dată la Bucureşti, joi 9 august, de la ora 21.00, la Control Club, în cadrul turneului de promovare a noului album, Okovi. Cu versurile sale sumbre şi imaginea de prinţesă goth, Zola Jesus a atras comparaţii cu Lisa Gerrard (Dead Can Dance), Elizabeth Fraser (Cocteau Twins), dar şi cu Joy Division sau Kate Bush. De origine rusă, Nika…

Mai mult

VIDEO – Documentarul „Maria by Callas“, în cinematografe

VIDEO – Documentarul „Maria by Callas“, în cinematografe

Noul documentar „Maria By Callas” aduce pe marile ecrane povestea vieţii faimosei cântăreţe de operă la patru decenii de la moartea sa. Fiind vorba despre debutul său ca regizor, Tom Volf s-a folosit de interviuri, fotografii şi scrisori care i-au aparţinut lui Callas pentru a-i reconstitui povestea de viaţă. Documentarul a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Roma, ajungând şi la cea de-a 17-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania. „Maria…

Mai mult

Improvizație la Alma, de Eugène Ionesco – premiera la TNB

Improvizație la Alma, de Eugène Ionesco – premiera la TNB

TNB în parteneriat cu UNATC vă prezintă o serie de spectacole realizate de studenți. Miercuri, 13 iunie, de la ora 19.00, la Sala Mică a Teatrului Național, va avea loc prima reprezentație a spectacolului Improvizație la Alma de Eugène Ionesco, (Premiul pentru cel mai bun spectacol, Gala Absolvenților 2017). „Improvizatie la Alma este o piesă în care încerc să-l imit pe Molière, fiind, de asemenea, o critică a unor critici. Le reproșez criticilor dogmatismul, neînţelegerea…

Mai mult

CHARLESTON | De mâine în peste 40 de cinematografe din toată

CHARLESTON | De mâine în peste 40 de cinematografe din toată

“Charleston”, cel mai așteptat film al verii, intră de mâine, 8 iunie, în cinematografele din România.  Debutul lui Andrei Crețulescu, despre care prestigioasa revistă americană “Variety” spune că “se apropie stilistic de filmele lui Wes Anderson și prezintă un București vibrant și chiar sexy”, îi are în rolurile principale pe Șerban Pavlu, Radu Iacoban, Victor Rebengiuc, Ana Ciontea, Dorian Boguță, Andreea Vasile, Adrian Titieni și Ana Ularu.

Mai mult

VIDEO: Documentarul „România neîmblânzită” intră în cinematografe

VIDEO: Documentarul „România neîmblânzită” intră în cinematografe

Începând de vineri, documentarul „România neîmblânzită” care prezintă frumuseţea vegetaţiei şi faunei ţării, intră în cinematografe. O iniţiativă a Auchan România, regizat de britanicul Tom Barton-Humphreys, cu un scenariu de el şi de Alex Păun, filmul a avut costuri totale de 2,5 milioane de euro, fiind potrivit ca material de promovare a ţării. De la cadre cu peisaje ale naturii neumbrite de om, la jucăuşii pui de urs, la transformarea omizii- în inima unui muşuroi…

Mai mult
1 2 3 4 5