MNAC – noul sezon expoziţional

MNAC – noul sezon expoziţional

Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) lansează, începând de joi, noul sezon expoziţional, reunind în spaţiile instituţiei muzeale şase expoziţii noi, la care participă zeci de artişti şi curatori din ţară şi din străinătate. “Patru etaje de artă contemporană, şase expoziţii noi, zeci de artişti şi curatori din ţară şi din străinătate şi un proiect fără precedent în istoria muzeală din România: street art în MNAC”, se precizează într-un comunicat al MNAC, transmis luni AGERPRES….

Mai mult

Ateliere de vacanță pentru copii, la MNAC

Ateliere de vacanță pentru copii, la MNAC

Pentru că s-a sunat de vacanță, vara aceasta Muzeul Național de Artă Contemporană organizează o serie de evenimente educative, în care invită copiii să-și petreacă timpul liber descoperind atât colecția muzeului cât și moduri de expresie creative, adaptate vârstei lor. Atelierele au loc de miercuri 11 iulie până vineri, 13 iulie, între orele 12:00-14:00 si se adresează copiilor cu vârste intre 6 si 12 ani. Modulul de artă contemporană pentru copii este coordonat de artistul…

Mai mult

„Cuminţenia Pământului”, retrasă de la Muzeul Naţional de Artă al României, muzeul nu mai putea plăti asigurarea

„Cuminţenia Pământului”, retrasă de la Muzeul Naţional de Artă al României, muzeul nu mai putea plăti asigurarea

Proprietarele sculpturii „Cuminţenia Pământului”, realizată de Constantin Brâncuşi, au decis să retragă lucrarea expusă la Muzeul Naţional de Artă al României în urmă cu o săptămână, deoarece Muzeul întâmpina dificultăţi în a mai plăti asigurarea ei, a declarat pentru News.ro avocatul Bogdan Grabowski. Ultima dată când a fost reînnoit contractul de comodat, în aprilie, reprezentanţii MNAR le-au transmis proprietarelor Paula Ionescu şi Alina Şerbănescu că sunt nesiguri de obţinerea sumei de la Ministerul Culturii şi…

Mai mult

Peste 200 de desene şi gravuri ale lui Vladimir Ghika, expuse în premieră la MNAR

Peste 200 de desene şi gravuri ale lui Vladimir Ghika, expuse în premieră la MNAR

Expoziţia “Fericitul Vladimir GHIKA – In spiritu caritatis – DESENE”, care prezintă o selecţie a desenelor şi gravurilor monseniorului ce provin de la colecţionari, se va deschide marţi, 12 iunie, de la ora 17,00, în Sălile Kretzulescu ale Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR). Lucrările – donate, după anul 2010, Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti (ARCB), unde sunt păstrate în “Arhiva Vladimir Ghika” – sunt prezentate în premieră în România. În perioada 13 iunie –…

Mai mult

S-a deschis Expoziția World Press Photo 2018

S-a deschis Expoziția World Press Photo 2018

Cea mai importantă expoziție de fotojurnalism la nivel global, World Press Photo, la București și în acest an. Expoziția este organizată de Fundația Eidos, Primăria Municipiului București prin ARCUB, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Ambasadei Olandei la București, împreună cu Muzeul Național de Artă, la sediul căruia va fi deschisă pentru public în intervalul 2 mai – 23 mai 2018. Evenimentul de la București face parte din expoziția anuală internațională World…

Mai mult

MNAC se deschide publicului în 26 aprilie cu patru expoziţii

MNAC se deschide publicului în 26 aprilie cu patru expoziţii

Muzeul Naţional de Artă Contemporană lansează pe 26 aprilie patru expoziţii care vor continua direcţia marilor recuperări şi alinierea instituţiei muzeale cu scena internaţională. Potrivit unui comunicat al MNAC,  muzeul aduce în atenţia publică activitatea artiştilor Constantin Brâncuşi, Dan Er. Grigorescu, Iosif Kiraly, Octav Grigorescu, Georgeta Năpăruş şi Yael Efrati (Israel), în plus expoziţia “Prizonierii avangardei. O retrospectivă Ion Bitzan” rămâne deschis. *** Expoziţia “Monumente amânate”, dedicată artiştilor Constantin Brâncuşi şi Dan Er. Grigorescu, curatoriată…

Mai mult

N o c t u r n a – Experiment sonor la MNAC

N o c t u r n a  – Experiment sonor la MNAC

Muzeul National de Arta Contemporana organizeaza in cadrul Programului de Arte Performative o secvență de nocturne la care sunt invitați să performeze artiști locali și internaționali, avangardiști ai muzicii contemporane.  N o c t u r n a #1 are loc în data de 24 septembrie, începând cu ora 20:00, la etajul 2 al muzeului. N o c t u r n a e un moment intens de întâlnire a publicului cu atitudinile din muzica…

Mai mult

O expoziţie şi un performance semnate Alex Mirutziu @ BIDFF

O expoziţie şi un performance semnate Alex Mirutziu @ BIDFF

Pe 8 septembrie, între orele 19.00 şi 22.00, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, artistul Alex Mirutziu va prezenta expoziţia personală ”No Blood Bank Included” şi performance-ul ”Dignity To the Unsaid”. Cele două evenimente vor avea loc în cadrul Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF). ”Dignity to the unsaid” va fi susţinut de performerii Alex Popa, Irina Sibef şi Cosmin Stănilă. Performance-ul este comisionat de BIDFF, realizat în parteneriat cu Programul de Artă Performativă al…

Mai mult