Constantin Silvestri, omagiat la Ateneul Român

Constantin Silvestri, omagiat la Ateneul Român

Memoria marelui compozitor şi dirijor Constantin Silvestri (1913-1969) este omagiată, la 50 de ani de la dispariţia sa, prin expoziţia „Constantin Silvestri 50” şi un concert cameral. Expoziţia, realizată de Fundaţia „Constantin Silvestri“ în parteneriat cu Institutul Cultural Român, va fi vernisată marţi, 12 martie, ora 18.00, în foaierul Ateneului Român. La eveniment, vor lua cuvântul directorul general al Filarmonicii „George Enescu”, Andrei Dimitriu, compozitorul Dan Dediu şi curatorul expoziţiei, Cristina Ligia Enăşescu. La eveniment…

Mai mult

Centenarul Muzicii de Film Românesc

Centenarul Muzicii de Film Românesc

Muzica celor mai frumoase filme istorice ale României se aude într-un concert extraordinar, în interpretarea uneia dintre cele mai iubite orchestre – Orchestra Simfonică Bucureşti. Cele trei filme istorice româneşti se întorc pe marele ecran şi nu oriunde, ci la Sala Palatului. Orchestra Simfonică Bucureşti propune pentru aniversarea Centenarului un proiect inedit care să celebreze atât istoria, cât şi arta, prin imagine şi muzică. În concert vor fi interpretate fragmente muzicale pe care amatorii de…

Mai mult

‘O scrisoare pierdută’ de Dan Dediu @ ONB

‘O scrisoare pierdută’ de Dan Dediu @ ONB

Opera Națională București prezintă astăzi, 22 iunie 2018, spectacolul O scrisoare pierdută de Dan Dediu, care a avut premiera absolută în anul 2012. Sub conducerea dirijorului Tiberiu Soare vor evolua ca soliști, între alții, baritonul Ștefan Popov, tenorul Andrei Lazăr, soprana Simonida Luțescu și baritonul Răzvan Georgescu. Regia este semnată de Ştefan Neagrău. Ora de începere a reprezentației este 18,30.

Mai mult

Muzica orașelor invizibile

Muzica orașelor invizibile

Astăzi, de la ora 17:00, la Casa Memorială George Enescu din Sinaia, se va desfăşura recitalul intitulat Musica delle Cittá Invisibili, un proiect al chitaristului Costin Soare, care va concerta alături de actorul Ştefan Nistor. Vor fi lecturate pasaje din cartea lui Italo Calvino, Oraşele invizibile şi vor fi prezentate lucrări  a trei importanţi compozitori români: Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu (n. 1971)     „Fiecare oraş, asemenea Laudomiei, are alături un alt oraş, ai cărui locuitori poartă aceleaşi…

Mai mult

Lansarea CD-ului “Twenty Shades of Music” – o propunere unică pentru piața muzicală din România

Lansarea CD-ului “Twenty Shades of Music” – o propunere unică pentru piața muzicală din România

Twenty Shades of Music – o propunere unică pentru piața muzicală din România. Combinația sonoră perfectă de flaut și chitară aduce în prim plan exotismul, nuanţele subtile, emoţiile primare conținute în muzica Americii Latine şi a Balcanilor, de la istoria tangoului de Astor Piazzolla la Dansurile româneşti de Bela Bartok, de la muzica populară braziliană la cea macedoneană. Twenty Shades of Music reprezintă o adevărată jubilație a muzicii, fiecare dintre cele 20 de dansuri fiind…

Mai mult

„O scrisoare pierdută“ se întoarce la Opera Naţională Bucureşti

„O scrisoare pierdută“ se întoarce la Opera Naţională Bucureşti

În această seară, va fi reprezentat la Opera Naţionala Bucureşti, de la ora 18.30, spectacolul de operă "O scrisoare pierdută", compoziţie a lui Dan Dediu. În rolul lui Caţavencu este tânărul tenor Andrei Lazăr. Opera „O scrisoare pierdută” de Dan Dediu şi Ştefan Neagrău a avut premiera absolută la Opera Naţională Bucureşti în anul 2012 şi este o transpunere în genul teatrului liric a celebrei piese omonime de I.L. Caragiale. Compusă cu mijloace moderne, cu…

Mai mult

Dan Dediu îşi prezintă propria creaţie la Academia de Muzică şi Dans din Ierusalim

Dan Dediu îşi prezintă propria creaţie la Academia de Muzică şi Dans din Ierusalim

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Universitatea Națională de Muzică din București, Academia de Muzică și Dans din Ierusalim și Conservatorul Israelian de Muzică din Tel Aviv organizează în perioada 4-8 decembrie 2016 o serie de conferințe muzicale, cursuri de măiestrie și concerte de muzică de cameră. Din România, participă Ansamblul Profil, compozitorul Dan Dediu și muzicologul Valentina Sandu-Dediu.    Evenimentele sunt dedicate celebrării a 135 de ani de la nașterea…

Mai mult

Săptămâna Internațională a Muzicii Noi 2016

Săptămâna Internațională a Muzicii Noi 2016

După douăzeci și cinci de ediții ale festivalului "Săptămâna Internațională a Muzicii Noi", timp în care s-au succedat diferite opinii și mentalități de structurare ale programului artistic, cedând fie unor impulsuri reformatoare, fie unora conservatoare, aducând în prim-plan atât experimentalismul, cât și recuperarea tradiției muzicii contemporane, iată că este momentul realizării unei sinteze care să cuprindă, pe de o parte, cele mai importante și de succes tendințe ale concepțiilor de până acum, iar pe de…

Mai mult

Portret George Draga la Muzeul George Enescu

Portret George Draga la Muzeul George Enescu

Sub genericul "Portret George Draga", mâine, 19 aprilie 2016, de la ora 18.00 va avea loc, în Aula Palatului Cantacuzino din Bucureşti, un recital cameral cu lucrări din creaţia acestui compozitor. Născut în 26 aprilie 1935 în judeţul Arad, George Draga a fost un muzician activ până la stingerea sa din viaţă, în 2008. Creatorul român a activat şi în domeniul muzicologiei ca redactor la Revista "Muzica" a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, cu studii asupra…

Mai mult