Celebra violonistă Sarah Chang, în PREMIERĂ la Constanţa!

Celebra violonistă Sarah Chang, în PREMIERĂ la Constanţa!

În premieră absolută, una dintre cele mai mari violoniste ale lumii, Sarah Chang, vine la Constanţa, în cadrul evenimentului de top „Sub semnul lui Ovidius”, organizat de Filiala Asociaţiei Difuzorilor şi Editorilor – Patronat al Cărţii şi sprijinit de Primăria Municipiului Constanţa. Artista adulată de milioane de iubitori ai muzicii clasice deschide, astfel, seria celebrărilor a 2.000 de ani de la moartea celebrului poet Publius Ovidius Naso, în piaţa ce îi poartă numele, din Constanţa….

Mai mult

Compozitorul Dumitru Lupu, declarat cetăţean de onoare al municipiului Constanţa

Compozitorul Dumitru Lupu, declarat cetăţean de onoare al municipiului Constanţa

Compozitorul Dumitru Lupu, mort în data de 22 iulie, a fost declarat cetăţean de onoare al municipiului Constanţa, în urma votului de luni al consilierilor locali municipali. Consilieri locali ai municipiului Constanţa au votat, luni, în şedinţă ordinară, un proiect de hotărâre prin care s-a avizat acordarea titlului de cetăţean de onoare post mortem al municipiului Constanţa, compozitorului Dumitru Lupu. Acordarea titlului de cetăţean de onoare post-mortem al municipiului Constanţa a fost făcută la propunerea…

Mai mult

Mărțisoare, mărțisoare

Mărțisoare, mărțisoare

De ANCA FLOREA Probabil deloc întâmplător, începutul primăverii a adus, pe scene lirice din țară, noutăți repertoriale sau programe atractive, poate „mai altfel”, reprezentând, voit sau nu, daruri de Mărțișor, primite cu reală plăcere… nu doar de doamne și domnișoare… Astfel, chiar în 1 martie, Opera din Iași a prezentat una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite partituri vocal-simfonice, preluată adesea ca suport și… pretext pentru viziuni coregrafice – Carmina burana de Orff -, în…

Mai mult

International Black Sea Summer Festival, la Teatrul “Oleg Danovski”

International Black Sea Summer Festival, la Teatrul “Oleg Danovski”

Vineri, 22 iulie, de la ora 18, Muzeul de Artă din Constanţa va găzdui Concursul Internaţional al Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, cu un duo recital de flaut Dong Ju Lee şi Ji Eun Lee. La pian – Andrada Ştefan. În program: Fr. Doppler – Andante şi Rondo, op.25; G. Enescu – Cantabile şi Presto pentru flaut şi pian; G. Schacker – „Regrets and Resolutions” pentru flaut şi pian; Fr. Kuhlau –…

Mai mult