“Sieranevada”, în regia Cristi Puiu – Marele Premiu și Trofeul Uniunii Cineaștilor din România

“Sieranevada”, în regia Cristi Puiu – Marele Premiu și Trofeul Uniunii Cineaștilor din România

Filmul "Sieranevada", în regia lui Cristi Puiu, a fost recompensat luni seară cu Marele Premiu și Trofeul Uniunii Cineaștilor din România, dar și cu premiile pentru regie și pentru scenariu. "Am o rădăcină foarte puternică în cinematografia română. Se vorbește foarte mult despre 'Noul val'. Am spus-o la Cluj, cred că 'Noul val' a început cu Lucian Pintilie și regizorii care m-au ajutat, mi-au fost profesori, în mod direct mi-au fost profesori, au fost și…

Mai mult

Uniunea Cineaştilor din România a anunţat nominalizările la Premiile UCIN

Uniunea Cineaştilor din România a anunţat nominalizările la Premiile UCIN

Uniunea Cineaştilor din România a anunţat nominalizările pentru cea de-a 45-a ediţie a Premiilor Uniunii Cineaştilor din România Gala Premiilor UCIN se va desfăşura luni, 24 aprilie, la Sala Studio a Teatrului Naţional Bucureşti, în prezenţa a numeroşi invitaţi, cineaşti, celebrităţi şi personalităţi marcante ale scenei culturale româneşti. Lista nominalizărilor: Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor:   – Sieranevada – regia Cristi Puiu – Ilegitim – regia Adrian Sitaru – Două lozuri – regia Paul…

Mai mult

Filmul “Câini” de Bogdan Mirică a fost elogiat în presa franceză

Filmul “Câini” de Bogdan Mirică a fost elogiat în presa franceză

"O Europă nebună clocotește în acest debut foarte promițător", scrie publicația Le Figaro despre Filmul "Câini", de Bogdan Mirică. Lansat în cinematografele din Franța pe 28 septembrie, la o săptămână după premiera din România, filmul "Câini", debutul regizorului Bogdan Mirică, este elogiat în marile publicații din Franța. Cotidienele franceze Le Figaro, Libération sau Nouvel Observateur, reviste precum Paris Match și Time Out și publicații online de cultură recomandă filmul ca una dintre cele mai importante…

Mai mult

Thriller-ul “Câini”, de Bogdan Mirică, selectat în festivaluri din peste zece țări

Thriller-ul “Câini”, de Bogdan Mirică, selectat în festivaluri din peste zece țări

Thriller "Câini", în regia lui Bogdan Mirică, face înconjurul lumii în această toamnă, în paralel cu premiera în cinematografele românești, filmul fiind selectat în festivaluri din Finlanda, Norvegia, Canada, Polonia, Israel, Spania, Portugalia, Germania, Suedia, Statele Unite și Italia. "Câini" va rula pentru publicul din capitala Finlandei, la cea de-a 29-a ediție a Helsinki International Film Festival (15 — 25 septembrie), cel mai mare festival de film din această țară, iar selecția se axează pe…

Mai mult

Filmele “Sieranevada”, de Cristi Puiu și “Câini”, de Bogdan Mirică – proiectate la “Anonimul”

Filmele “Sieranevada”, de Cristi Puiu și “Câini”, de Bogdan Mirică – proiectate la “Anonimul”

Filmele "Sieranevada", de Cristi Puiu și "Câini", de Bogdan Mirică vor fi proiectate la Festivalul Internațional "Anonimul", ce se va desfășura între 8 și 14 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. Acțiunea filmului "Sieranevada" este plasată la trei zile de la atentatul din redacția publicației pariziene Charlie Hebdo și la patruzeci de zile de la moartea tatălui lui Lary. Bărbatul urmează să își petreacă ziua de sâmbătă la comemorarea celui dispărut. Întrunirea de familie…

Mai mult

Filmul “Câini” deschide cea de-a zecea ediţie a TIFF Sibiu, 2016

Filmul “Câini” deschide cea de-a zecea ediţie a TIFF Sibiu, 2016

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, în perioada 22 – 26 iunie 2016, pentru cea de-a zecea ediţie. Ediţia aniversară se va deschide miercuri, 22 iunie 2016, la ora 22.00, cu filmul Câini, în regia lui Bogdan Mirică, marele câştigător al Trofeului Transilvania 2016 şi una dintre cele mai apreciate producţii româneşti ale anului. Distins cu Premiul FIPRESCI la Cannes, thriller-ul îi are în rolurile principale pe Dragoş Bucur, Gheorghe Visu şi…

Mai mult

Filmul ‘Câini’ a câștigat Trofeul Transilvania, la cea de a XV-a ediție a TIFF

Filmul ‘Câini’ a câștigat Trofeul Transilvania, la cea de a XV-a ediție a TIFF

Filmul 'Câini', al regizorului român Bogdan Mirică, este câștigătorul competiției oficiale a TIFF. Premiul i-a fost înmânat regizorului sâmbătă seara de ministrul Culturii, Corina Șuteu, în cadrul Galei de închidere, care a avut loc la Teatrul Național din Cluj-Napoca. Ministrul Culturii, Corina Șuteu, cea care a prezentat câștigătorul Trofeului 'Transilvania', a declarat, sâmbătă seara, pe scena Teatrului Național Cluj-Napoca, la Gala de închidere a TIFF, că filmul 'Câini', regizat de Bogdan Mirică, arată 'un adevărat…

Mai mult