- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Studenţii din UE vor plăti taxe mai mari la universităţile din Anglia
Studenţii din Uniunea Europeană care doresc să învețe la o universitate din Anglia vor trebui să plătească taxe mai mari de şcolarizare, la fel ca alţi studenţi străini, de la începutul anului universitar 2021, a anunţat guvernul britanic. Măsura este luată după ieșirea Marii Britanii din UE.
Studenţii internaţionali reprezintă o sursă importantă de venit pentru universităţile britanice. Aceştia plătesc adesea dublu – chiar mai mult, în cele mai prestigioase instituţii de învăţământ – faţă de 9.250 de lire sterline cât achită britanicii, o taxă valabilă până acum şi pentru studenţii din ţările UE, relatează AFP.
Ca urmare a ieşirii Regatului Unit din UE la sfârşitul lunii ianuarie, rezidenţii din UE, din alte ţări ale Spaţiului economic european şi Elveţia „nu vor mai fi eligibili” pentru condiţiile financiare acordate studenţilor britanici „pentru cursurile care încep în anul universitar 2021/2022”, a spus secretarul de stat pentru universităţi Michelle Donelan într-o declaraţie scrisă, în Camera Comunelor.
Dar nu toți studenţii străini care încep studiile universitare în 2020-2021 sunt afectaţi de această creştere şi nici rezidenții din Irlanda, a spus ea.
Educaţia ţine de competenţa fiecărei regiuni, astfel că această măsură priveşte doar Anglia şi nu se aplică Scoţiei, Ţării Galilor şi Irlandei de Nord.
Universităţile britanice se confruntă cu o importantă lipsă de venituri de la începutul pandemiei provocate de noul coronavirus. Ele se tem că următorul an universitar va fi şi mai rău dacă studenţii internaţionali nu vor veni la studii din cauza crizei.
În 2018-2019, un student din cinci era străin în Regatul Unit, a doua destinaţie universitară preferată după SUA, potrivit organizaţiei lor reprezentative, Universities UK (UKK).
În ceea ce priveşte participarea britanicilor la programul european de schimb de studenţi Erasmus, guvernul a spus că vrea să continue să participe la acesta după Brexit, dar a adăugat că negocierile sunt încă în curs de desfăşurare cu Bruxelles.