- Casa din Home Alone a fost vândută chiar în preajma sărbătorilor
- Marcel Ciolacu explică zborurile private: „Am plătit din banii mei personali, nu din bani publici”
- Crăciunul: Istorie, Tradiții și Semnificații Profunde
- Nicușor Dan: „Să facem ce știm că trebuia făcut de 35 de ani”
- Atac masiv asupra Ucrainei în ziua de Crăciun
START Festivalul Anonimul 15
Cea de-a 15-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul propune, în perioada 6-12 august, filme prezentate în premieră în România, un program special dedicat regizorului Emir Baigazin, ce va fi recompensat anul acesta cu Trofeul Anonimul pentru contribuţia sa la frumuseţea cinematografiei universale, dezbateri, precum şi o serie de concerte şi DJ set-uri.
Highlight-urile ediţiei aniversare (6 – 12 august, Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării) includ: „3 FACES“, în regia lui Jafar Panahi, câştigător al Premiului pentru Cel mai bun scenariu la Cannes 2018 va fi proiectat în premieră în România luni, 6 august, în deschiderea ANONIMUL 15. Filmul urmăreşte o tânără din provincie care încearcă cu disperare să o contacteze pe actriţa Behnaz Jafari pentru a interveni în faţa familiei ei- soţul şi părinţii, care nu îi permit să studieze actoria la Teheran. Atunci când nu primeşte niciun răspuns de la faimoasa actriţă, tânăra îi trimite lui Jafar Panahi un video care aparent este făcut în momentul sinuciderii sale. Behnaz Jafari şi Jafar Panahi pleacă în căutarea fetei, pentru a afla ce s-a întâmplat de fapt cu ea.
În anul 2010, regizorul Jafar Panahi a primit interdicţie de a mai face film pentru următorii 20 de ani, fiind acuzat de propagandă împotriva regimului iranian. De atunci, Panahi a mai făcut totuşi 4 filme: This Is Not a Film, Closed Curtains, Taxi- pentru care a primit Ursul de Aur la Berlinale în 2015 şi cel mai recent, 3 Faces- fiind nevoit să îşi adapteze atât modul în care îşi spune poveştile, cât şi modalitatea în care alege să filmeze. În ciuda selecţiei sale în Competiţia Oficială la Festivalul de la Cannes 2018 şi a eforturilor directorului artistic Thierry Fremaux, a solidarizării breslei- chiar regizorul iranian Asghar Farhadi a folosit propria conferinţă de presă de la Cannes pentru a face un alt apel adresat Guvernului iranian de a-i permite lui Panahi să părăsească Iranul- acesta nu a luat până la urmă parte la premiera mondială a 3 Faces.
Marele Premiu al Juriului la Cannes 2018, BLACKKKLANSMAN, în regia lui Spike Lee va fi prezentat în premieră în România în închiderea ANONIMUL 15. Filmul este inspirat din viaţa lui Ron Stallworth, primul ofiţer de poliţie afro-american care a reuşit să se infiltreze în Ku Klux Klan. În pofida tuturor aşteptărilor, ofiţerul Stallworth (John David Washington) şi partenerul său Flip Zimmerman (Adam Driver) se infiltrează în cele mai înalte sfere ale Klanului, pentru a-i împiedica să preia controlul asupra oraşului Colorado.
Invitatul special de anul acesta, regizorul kazah Emir Baigazin va primi Trofeul ANONIMUL pentru contribuţia sa la frumuseţea cinematografiei universale vineri, 10 august şi va susţine de asemenea un masterclass la Festival, sâmbătă, 11 august. Cele 3 titluri semnate Emir Baigazin ce vor fi prezentate publicului de la Sfântu Gheorghe, în prezenţa regizorului, sunt HARMONY LESSONS- recompensat cu Ursul de Argint pentru Contribuţie Artistică Extraordinară pentru imaginea semnată de Aziz Zhambakiyev, la Berlinale 2013, THE WOUNDED ANGEL- prezentat la Berlinale în 2016- secţiunea Panorama şi WOULD YOU LIKE TO STARGAZE?- proiectat în premieră mondială la ANONIMUL 15.
Ediţia din 2018 a Festivalului propune de asemenea un program dedicat Centenarului Marii Uniri, ce include proiecţia unor fragmente digitalizate din filmele Vizita oficialităţilor la Chişinău (1924), Serbările Unirii (1929), Jurnal sonor (1938), Mărăşeşti, 50 de ani (1967), Alba Iulia 1918-1968 (1968), România la a 70-a aniversare a Marii Uniri (1988), pentru a oferi o imagine completă a contextului de atunci şi a celui de acum, unite sub comentariul domnului profesor Alin Ciupală, Universitatea din Bucureşti.
Un portret intim, amuzant şi emoţionant al unuia din cei mai iubiţi şi inventivi comedianţi, documentarul HBO ROBIN WILLIAMS: COME INSIDE MY MIND, regizat de Marina Zenovich va fi prezentat publicului miercuri, 8 august în cinematograful din Green Village Resort, iar primele trei episoade din miniseria HBO SHARP OBJECTS regizată de Jean-Marc Vallée, cu Amy Adams în rolul principal vor fi proiectate vineri, 10 august.
Serile de proiecţie vor fi vernisate de DJ set-uri- Iorga (VRTW Artists), GOJIRA & PLANET H şi concerte susţinute de Karpov not Kasparov şi Muse Quartet.